Ploaia si stalpul intarzie autostrada

Bechtel_2__iulie_top

Bechtel nu va finaliza cei 42 de kilometri din Autostrada Transilvania anul acesta, dacă vremea e nefavorabilă. Compania americană atacă CNADNR. Bechtel este atacată din “interior”


Autostrada Transilvania devine, pe zi ce trece, o bătălie a orgoliilor între „colosul” american Bechtel, care încearcă să-şi impună autoritatea în România, şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Astfel, de la momentul în care Bechtel a venit în România, a acuzat în mai multe rânduri CNADNR de nerespectarea contractului. Astfel, Bechtel a reclamat că CNADNR nu respectă termenele pentru exproprieri, mutarea utilităţilor, descărcarea de sarcină arheologică sau plata facturilor restante. Pe de altă parte, CNADNR susţine că gigantul american devine „fricos” în faţa posibilităţii de a nu finaliza cei 42 de kilometri promişi pentru acest an. Directorul general al CNADNR, Dorina Tiron, susţine că, în cazul în care condiţiile meteorologice nu vor fi favorabile, Bechtel nu va reuşi să finalizeze cei 42 de kilometri de autostradă promişi pentru anul în curs. „Probabil cei de la Bechtel au fost cuprinşi de teamă, deoarece, dacă nu vor avea condiţii meteorologice favorabile, nu vor finaliza cei 42 de kilometri promişi. Ei îşi pregătesc o scuză”, a declarat Tiron. Directorul CNADNR consideră că Bechtel au introdus în planul lor şi posibilitatea condiţiilor meteorologice nefavorabile. „Bechtel oricum are suficient spaţiu să îşi desfăşoare activitatea, însă vor ajunge la stadiul în care, dacă este vremea nu este favorabilă, nu vor putea lucra. Dacă vara va fi ploioasă, ei nu vor putea turna mixtură asfaltică. Văzându-i sfioşi pe cei de la Bechtel, mă gândesc că au luat în calcul şi posibilitatea ca vremea să fie nefavorabilă”, a declarat directorul CNADNR. Tiron a repetat că principala problemă a CNADNR este că nu deţin suficienţi bani şi că, din acest motiv, nu pot finaliza atâţia kilometri de autostradă de câţi are nevoie România. „Noi nu putem face atâţia kilometri de autostradă câţi are nevoie România pentru că nu avem suficienţi bani”, a mărturisit Dorina Tiron. Directorul susţine că CNADNR va lua în calcul construirea autostrăzilor pe sistem de concesiune atâta timp cât acest tip de proiect va fi un succes. „ Nu vom ajunge niciodată la nivelul autostrăzilor din Germania pentru că ei aveau astfel de drumuri din 1940. Acum suntem la prima concesiune, Autostrada Comarnic-Braşov, iar dacă acest proiect va demara cu succes, vom încerca acest sistem şi la alte drumuri”, a anunţat Tiron.

Angajaţii turci, decizia de „business” a Bechtel

La proiectul Autostrada Transilvania lucrează numeroşi cetăţeni turci care sunt plătiţi de către Bechtel mult mai bine decât angajaţii românii, însă oficialii companiei americane consideră că este decizia lor de business. Astfel, dacă românii primesc doar salariile medii din domeniul construcţiilor, turcii primesc salarii de ordinul miilor de euro, o remuneraţie mai mare decât primeau acasă în Turcia. Reprezentanţii Bechtel susţin că ei primesc o sumă fixă pentru un anumit tip de lucrare, iar mai departe este pur o decizie de business. „Atâta timp cât noi primim o sumă fixă pentru o anumită lucrare, putem să-i plătim cu cât vrem noi pe angajaţii turci. Normal că ar fi mai profitabil pentru noi să avem cât mai puţini angajaţi turci, însă acest lucru este o decizie de business. Ştiţi prea bine că tot timpul numărul angajaţilor turci a fost sub zece procente”, a declarat Bogdan Sgârcitu, directorul de comunicate al Bechtel.

Bechtel, atacată „din interior”

Un grup de persoane care se intitulează „angajaţi ai Bechtel” a trimis săptămâna trecută presei un document în care semnalau, în 20 de „porunci”, principalele nereguli ale construcţiei autostrăzii. În această listă, „angajaţii” afirmă că Bechtel nu efectuează lucrări de cea mai bună calitate şi că angajaţii români suferă abuzuri în faţa turcilor. Scrisoarea trimisă se intitulează „Ghidul BECHTEL & ENKA pentru construcţia în anul 2009 a 42 km de autostrada pe Tronsonul 2B“.  Aceşti aşa-zişi angajaţi ai constructorului american nu sunt la prima “abatere”, ei au mai trimis de-a lungul timpului diverse documente prin care atacau dur constructorul american. În această scrisoare se semnalează nereguli în ceea ce priveşte slaba calitate a asfaltul de la kilometrul 28, lipsa unei condiţionări meteorologice în momentul în care se toarnă asfaltul, efectuarea unor lucrări care nu sunt conforme, pe perioadele în care consultantul nu este pe şantier. De asemenea, în scrisoarea cu pricina se menţionează că achiziţionarea materialelor se face cu precădere din Turcia. Totul pe şantierul autostrăzii Transilvania ar fi posibil dacă directorii Mike Mix şi Ozger Inal doresc acest lucru. Oficialii Bechtel neagă cu vehemenţă aceste acuzaţii, afirmând că lucrările efectuate sunt certificate ISO 9001. Directorul de comunicare al companiei susţine că nu ştie dacă aceste mesaje sunt trimise de către angajaţi ai firmei americane. Deşi aceşti „angajaţi ai Bechtel” au trimis mai multe e-mailuri presei clujene pentru a semnala presupuse nereguli, oficialii Bechtel au declarat că nu vor începe o investigaţie internă. Mai mult decât atât, aceştia nu au dorit să comenteze în niciun fel informaţiile apărute în respectiva scrisoare. Mai mult, reprezentanţii Bechtel mai consideră că o altă dovadă care să certifice că lucrările lor sunt calitativ corecte este faptul că membrii consultantului şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii sunt prezenţi pe şantierul Autostrăzii Transilvania pentru a superviza lucrările. „Suntem supervizaţi de către Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de către consultantul Egis Route pentru a certifica calitatea lucrărilor noastre”, a susţinut Sgârcitu.

Şanse mici pentru finalizarea celor 42 de kilometri

Reprezentanţii companiei Bechtel susţin că au probleme cu un stâlp de înaltă tensiune care nu a fost mutat de către CNADNR şi că, din această cauză, nu pot continua lucrările la autostradă. Astfel, directorul de comunicare al Bechtel susţine  că, în cazul în care respectivul stâlp nu va fi mutat, cei 42 de km de autostradă promişi nu vor fi finalizaţi anul acesta. „Fiecare zi de întârziere se reflectă direct în întârzierea construcţiilor pe care le avem de făcut la Autostrada Transilvania”, a declarat Bogdan Sgârcitu. Deşi reprezentanţii Bechtel le-au cerut CNADNR să mute acel stâlp până în 30 aprilie, oficialii companiei au susţinut că îl vor muta abia la finele lunii august.


Tiberiu Hrihorciuc
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (71 voturi)



Imagini:


Bechtel_2__iulie_thumb Bechtel_3__iulie_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern



Articol vizualizat de 1469 ori



Comentarii

WW.CEAUSESCU.CC a postat la 09-02-2010 04:13
interzis
BOOOC a postat la 20-07-2009 15:49
Ce va face piticania moldoveneasca Boc daca nici jidano-turci de pe poteca Transilvania si nici macaronarii de pe centura Clujului( alta poteca foarte scumpa) nu vor termina anul acesta mizeria numita infrastructura romaneasca din zona Clujului, o sa-si puna piticul pene de cocos pe cur si o sa dea in stamba in P-ta Victoriei. Pai nu-i de mirare cind stim ce specimene lucreaza la aceste obiective de infrastructura si mai ales cine-i controleaza adica Duhanes, Martis( astia-s semianalfabeti si corupti) si tov. secu Nemes Sever de la ISC Cluj cea mai corupta organizatie guvernamentala unde sint aciuti toti analfabeti slugarnici ai sistemului criminal basescian.
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR