Romania - ziarul care l-a ingrozit pe Ceausescu
In urma cu 20 de ani, intr-un apartament in care era instalata o tiparnita improvizata, fara suficiente litere, grupul «R» incerca sa tipareasca un ziar clandestin care sa spele onoarea presei, in mare parte aservita comunismului. Ziarul l-a ingrozit pe Ceausescu mai mult decat oricare alt plan de rezistenta urzit in ultima etapa a perioadei rosii.
Dupa Revolutie, Bacanu si ceilalti ziaristi grupati in jurul ziarului «Romania» au devenit detinuti politici, dar au circulat totodata felurite zvonuri legate de legaturile lor cu serviciile sovietice. Povestea romantata a unei tiparnite si a celor 50 de kilograme de litere plumbuite furate rand pe rand din tipografie a ramas extrem de interesanta. Iar «actorii» ei au incercat s-o descifreze la simpozioanele organizate la Memorialul din Sighet.
Intr-o astfel de «declaratie», publicata si in cartea «Anii 1973-1989, Cronica unui sfarsit de sistem», Bacanu rememoreaza intreaga poveste, inclusiv legatura cu misteriosul personaj «Volodin».
«Platforma program a gruparii este redactata in continutul articolului intitulat «Ce vrem noi», scris de inculpatul Bacanu Petru. In baza celor stabilite anterior, ca fiecare dintre membrii grupului sa contribuie la redactarea publicatiei clandestine, inculpatul Uncu Anton a scris articolul «Am crezut», iar inculpatul Niculescu Maior, articolul «Trandafirii nu cresc in pustiu» - toate cu continut dusmanos politicii partidului si statului nostru». Cam asa trebuia sa sune declaratia data Securitatii de Bacanu si compania, acuzati atunci de complot, pedeapsa de Codul Penal cu inchisoarea de la 15 la 20 de ani. La un moment dat insa, colonelul Burloi, unul dintre anchetatori, vorbea chiar de pedeapsa capitala. Toti membrii Grupului «R» au fost pusi sa dea declaratii despre Blandiana, confectionarea tiparnitei, distributia ziarului. In «R» erau multi romani «atat de multi, incat mi-am zis ca, daca n-a turnat nimeni inseamna ca nemultumirea este generalizata», explica Bacanu.
Din Grupul «R» facea parte si Alexandru Chivoiu, care s-a implicat in procurarea literelor: «Literele si celelalte materiale tipografice nu se gaseau in sectia in care lucram eu (sectia Gazete- Combinatul poligrafic Casa Scanteii). Specific sectiei Gazete era culegerea materialelor pe masinile Linotip, cuvintele erau asezate in randuri de plumb. Mi-ar fi fost foarte greu sa culeg materialele concepute de domnii Petre Mihai Bacanu, Mihai Creanga, Anton Uncu, Stefan Niculescu-Maior, pentru ca puteam fi vazut de colegii mei sau de alte persoane din alte redactii, carora le culegeam materialele. Atunci m-am gandit sa fac rost de litere din alta sectie, desi se patrundea destul de greu dintr-o sectie in alta. Faptul ca eram maistru imi ingaduia sa trec prin toate sectiile combinatului». Acolo se muncea pe trei schimburi, iar ultimul avea cei mai putini muncitori. Asa ca, in timpul pauzei de masa, Chivoiu intra si lua la nimereala litere. Pentru ca nu tinea evidenta lor si nici nu putea lua «a»-uri sau «b»-uri la alegere, a fost nevoit sa ia cateva zeci de kilograme de litere pentru a putea culege cele patru materiale. Numai ca in timpul cautarii unor metode de distributie a ziarului, de la uitatul in tren la lasarea din cer, dintr-un balon meteorologic, grupul a dat peste un medic din zona Pitesti, care era informator al securitatii. «Intamplator», inainte de lansare, medicul a tot insistat sa i se arate un exemplar din ziar. In aceeasi noapte, toti redactorii au fost arestati. In noaptea arestarii, in micul apartament a lui Bacanu in care fusese instalata o tiparnita cu litere de plumb, au navalit 15 securisti: «in aceeasi noapte in curtea Directia a 6-a s-a turnat un film – cum scoteam din portbagajul Daciei matrita ziarului. Aveam sa aflu mai tarziu ca filmul a ajuns chiar la «tovarasul». In procesul verbal al perchezitiei au fost trecute: «una matrita confectionata din metal cu rama de 40x30 cm, prevazuta cu 4 (patru) perechi de prindere si 4 (patru) suruburi de fixare a literelor care sunt dispuse pe doua coloane de circa 27/19 cm, precum si un dispozitiv de atasat la matrita, cu prindere sistem balamale, iar pentru rulare, doi rulmenti pe care se afla inscriptionat Poland 6200 si respectiv BM3-HP6-6200. Matrita a fost impachetata intr-o hartie de ambalaj si s-a aflat in portbagajul autoturismului».
Intrigarea lui Ceausescu fata de tradarea presei si teama in fata cuvantului scris a generat o adevarata isterie a anchetatorilor. Cum grupul «R» a declarat ca uneori se intalnea la coada la benzinarie, securistii dadeau cate o raita prin PECO-uri sa vada ce, cine si cu cata lume discuta. Mai mult, spre deosebire de alte cazuri in care tortionarii incercau sa le puna in gura victimelor diverse acuzatii, care de care mai grave, de aceasta data, anchetatorii treceau «NU» in dreptul pasajelor care i-ar fi putut supara pe «stapani». Sute de pagini in care aparea numele Ceausescu au fost modificate cu sintagma «conducerea superioara de partid si de stat». In cazul lui Mihai Creanga s-au folosit doi anchetatori, fiecare cu rolul sau, unul de «bun», altul de «rau»: «erai ca intr-un dus cald-rece. Tot timpul se intersectau. Erai impins prin intrebarile lor, sa-ti imaginezi tot felul de scenarii pe care merge ancheta. Asta iti dadea o neliniste extraordinara, fiindca te gandeai tot timpul ca va duce la anumiti oameni nevinovati, care n-avusesera legatura cu noi, dar anchetatorii ne sugerau asta».
In timpul anchetei, ziaristii au stat in beciurile securitati. Bacanu povesteste ca zi si noapte auzea racnetele celor torturati: «La inceput am crezut ca tipetele se aud de la anchetele IGM, cei arestati fiind torturati sa spuna unde tin aurul. Cand auzeam insa «Spune cum a ajuns scrisoarea la Europa Libera», era limpede cine sunt cei anchetati. Mai ceva ca propriile torturi. Mi se sfasia inima cand auzeam scancete si racnete». «Coloana sonora» era cu atat mai sumbra, cu cat racnetele se suprapuneau peste rasul copiilor de la o gradinita situata in zona. In Calea Rahovei, ziaristii au stat o jumatate de an, singuri in celula, cu sobolanii, racnetele detinutilor si copiii care isi intrebau «tovarasa» de ce si cine tipa. Daca nu venea Revolutia, Bacanu spune ca s-ar fi intors la Jilava, intr-o celula cu doi talhari «care se laudau ca taiau cu lama mana unei batrane sa spuna unde isi tine banii de inmormantare». Ultima declaratie in cazul Grupului «R» a fost luata in 15 decembrie. Din 16, securitatea a fost concentrata la Timisoara.
Mult mai tarziu, prin 2002, ziaristii au aflat ca, in urma aventurii lor s-a dat ordin sa fie anihilate «orice manifestari anarho-protestatoare de redactare si difuzare de inscrisuri cu continut necorespunzator». In acelasi an, Securitatea a decis sa elaboreze si alte planuri de masuri suplimentare, dintre care, cel din noiembrie, «botezat» «Orient ‘89». Bacanu declara: «Cand am infiintat organizatia R stiam ca Securitatea omniprezenta ar fi fost ingrozita de aparitia unui ziar, scris si tiparit chiar de ziaristi. Ne incadram in ceea ce Securitatea numea «sporirea eficientei controlului de Securitate in problemele de arta-cultura, presa, poligrafie si radio-televiziune». Din acesta cauza, atunci cand am fost arestati, Securitatea s-a aratat dispusa sa-l serveasca cat mai bine pe cel care era scos din minti ca in tara lui s-a putut scoate un ziar clandestin. Dupa atatia ani de la Revolutie, desi este bagatelizata inca disidenta si impotrivirea, traiesc doar mica bucurie ca am salvat onoarea presei si ca am dat o lectie presei obediente».
Procesul de tiparire
Mihai Creanga povesteste intr-o carte din seria « Analele Sighet » ca procesul de tiparire era extrem de greoi : « Hartia trebuia umezita, trecea imprimata la presa, fila cu fila, si dupa ce terminam tot tirajul pe prima parte (si intre timp se uscau) ar fi urmat sa imprimam si a doua parte. Voiam sa fie macar 3000 de exemplare si ne gandeam ca primejdia cea mare va fi la distributia ziarului. Pana atunci, speram sa nu fim descoperiti. Din pacate, au stiut prea multi despre intreprinderea noastra si de undeva s-a scurs o informatie si am fost arestati cand nu apucasem sa imprimam decat o zecime din tiraj, fara sa fi facut corectura».
Celebrul Volodin
«Asa s-a intamplat si cu povestea lui Volodin, corespondentul Izvestiei. Dupa ce anchetatorii ne-au trecut prin CIA, Mosad, serviciile ungare si englezesti, venise vremea sa ne lege de gat si KGB-ul. Volodin, personaj cunoscut vag de mine si de Uncu, mai mult din auzite, desi Romania libera era in relatii de schimburi de redactori si vizite cu Izvestia, fusese adus in discutiile nostre dinaintea intemnitarii, ca persoana posibila de alertat daca am fi fost arestati. Ancheta a luat proportii cand se adauga inca ceva si inca ceva la capitolul Volodin. Intr-un miez de noapte, am fost trezit si dus in camera de ancheta a lui Burloi. Cand scriam cu stiloul cu cerneala neagra, stiam ca a doua zi declaratia mea zbura la C.C. al P.C.R. Tema: Volodin. Vazand ca Burloi reia tot felul de bazaconii strecurate in declaratiile anterioare, n-am mai vrut sa scriu nimic. Cum se apropia de ziua si documentul trebuia expediat «mai sus», Burloi m-a luat cu binisorul. Atunci mi-a venit ideea unei cacealmale. Am scris ca Volodin intentiona sa ne doteze cu doua linotipuri si o rotativa. Burloi se freca pe maini. Cateva zile n-am mai fost scos la ancheta. Cand s-a intamplat, in sfarsit, m-au trecut mai intai pe la camera de tortura, apoi m-au adus in fata lui Burloi (…) Brusc a inceput sa urle «Daca o singura data mai faci una ca asta, nu mai iesi viu de aici», povestea Bacanu la Sighet.
Ioana LUCACEL
ioana@gazetademaramures.ro
In 1988, in jurul lui Petre Mihai Bacanu si a altor personalitati, s-a constituit gruparea «Alianta Nationala R pentru restructurare, reconstructie si redesteptare». Printre activitatile pregatite se numara si tiparea si distribuirea unei publicasii clandestine.
Dupa Revolutie, Bacanu si ceilalti ziaristi grupati in jurul ziarului «Romania» au devenit detinuti politici, dar au circulat totodata felurite zvonuri legate de legaturile lor cu serviciile sovietice. Povestea romantata a unei tiparnite si a celor 50 de kilograme de litere plumbuite furate rand pe rand din tipografie a ramas extrem de interesanta. Iar «actorii» ei au incercat s-o descifreze la simpozioanele organizate la Memorialul din Sighet.
Intr-o astfel de «declaratie», publicata si in cartea «Anii 1973-1989, Cronica unui sfarsit de sistem», Bacanu rememoreaza intreaga poveste, inclusiv legatura cu misteriosul personaj «Volodin».
«Platforma program a gruparii este redactata in continutul articolului intitulat «Ce vrem noi», scris de inculpatul Bacanu Petru. In baza celor stabilite anterior, ca fiecare dintre membrii grupului sa contribuie la redactarea publicatiei clandestine, inculpatul Uncu Anton a scris articolul «Am crezut», iar inculpatul Niculescu Maior, articolul «Trandafirii nu cresc in pustiu» - toate cu continut dusmanos politicii partidului si statului nostru». Cam asa trebuia sa sune declaratia data Securitatii de Bacanu si compania, acuzati atunci de complot, pedeapsa de Codul Penal cu inchisoarea de la 15 la 20 de ani. La un moment dat insa, colonelul Burloi, unul dintre anchetatori, vorbea chiar de pedeapsa capitala. Toti membrii Grupului «R» au fost pusi sa dea declaratii despre Blandiana, confectionarea tiparnitei, distributia ziarului. In «R» erau multi romani «atat de multi, incat mi-am zis ca, daca n-a turnat nimeni inseamna ca nemultumirea este generalizata», explica Bacanu.
Din Grupul «R» facea parte si Alexandru Chivoiu, care s-a implicat in procurarea literelor: «Literele si celelalte materiale tipografice nu se gaseau in sectia in care lucram eu (sectia Gazete- Combinatul poligrafic Casa Scanteii). Specific sectiei Gazete era culegerea materialelor pe masinile Linotip, cuvintele erau asezate in randuri de plumb. Mi-ar fi fost foarte greu sa culeg materialele concepute de domnii Petre Mihai Bacanu, Mihai Creanga, Anton Uncu, Stefan Niculescu-Maior, pentru ca puteam fi vazut de colegii mei sau de alte persoane din alte redactii, carora le culegeam materialele. Atunci m-am gandit sa fac rost de litere din alta sectie, desi se patrundea destul de greu dintr-o sectie in alta. Faptul ca eram maistru imi ingaduia sa trec prin toate sectiile combinatului». Acolo se muncea pe trei schimburi, iar ultimul avea cei mai putini muncitori. Asa ca, in timpul pauzei de masa, Chivoiu intra si lua la nimereala litere. Pentru ca nu tinea evidenta lor si nici nu putea lua «a»-uri sau «b»-uri la alegere, a fost nevoit sa ia cateva zeci de kilograme de litere pentru a putea culege cele patru materiale. Numai ca in timpul cautarii unor metode de distributie a ziarului, de la uitatul in tren la lasarea din cer, dintr-un balon meteorologic, grupul a dat peste un medic din zona Pitesti, care era informator al securitatii. «Intamplator», inainte de lansare, medicul a tot insistat sa i se arate un exemplar din ziar. In aceeasi noapte, toti redactorii au fost arestati. In noaptea arestarii, in micul apartament a lui Bacanu in care fusese instalata o tiparnita cu litere de plumb, au navalit 15 securisti: «in aceeasi noapte in curtea Directia a 6-a s-a turnat un film – cum scoteam din portbagajul Daciei matrita ziarului. Aveam sa aflu mai tarziu ca filmul a ajuns chiar la «tovarasul». In procesul verbal al perchezitiei au fost trecute: «una matrita confectionata din metal cu rama de 40x30 cm, prevazuta cu 4 (patru) perechi de prindere si 4 (patru) suruburi de fixare a literelor care sunt dispuse pe doua coloane de circa 27/19 cm, precum si un dispozitiv de atasat la matrita, cu prindere sistem balamale, iar pentru rulare, doi rulmenti pe care se afla inscriptionat Poland 6200 si respectiv BM3-HP6-6200. Matrita a fost impachetata intr-o hartie de ambalaj si s-a aflat in portbagajul autoturismului».
Intrigarea lui Ceausescu fata de tradarea presei si teama in fata cuvantului scris a generat o adevarata isterie a anchetatorilor. Cum grupul «R» a declarat ca uneori se intalnea la coada la benzinarie, securistii dadeau cate o raita prin PECO-uri sa vada ce, cine si cu cata lume discuta. Mai mult, spre deosebire de alte cazuri in care tortionarii incercau sa le puna in gura victimelor diverse acuzatii, care de care mai grave, de aceasta data, anchetatorii treceau «NU» in dreptul pasajelor care i-ar fi putut supara pe «stapani». Sute de pagini in care aparea numele Ceausescu au fost modificate cu sintagma «conducerea superioara de partid si de stat». In cazul lui Mihai Creanga s-au folosit doi anchetatori, fiecare cu rolul sau, unul de «bun», altul de «rau»: «erai ca intr-un dus cald-rece. Tot timpul se intersectau. Erai impins prin intrebarile lor, sa-ti imaginezi tot felul de scenarii pe care merge ancheta. Asta iti dadea o neliniste extraordinara, fiindca te gandeai tot timpul ca va duce la anumiti oameni nevinovati, care n-avusesera legatura cu noi, dar anchetatorii ne sugerau asta».
In timpul anchetei, ziaristii au stat in beciurile securitati. Bacanu povesteste ca zi si noapte auzea racnetele celor torturati: «La inceput am crezut ca tipetele se aud de la anchetele IGM, cei arestati fiind torturati sa spuna unde tin aurul. Cand auzeam insa «Spune cum a ajuns scrisoarea la Europa Libera», era limpede cine sunt cei anchetati. Mai ceva ca propriile torturi. Mi se sfasia inima cand auzeam scancete si racnete». «Coloana sonora» era cu atat mai sumbra, cu cat racnetele se suprapuneau peste rasul copiilor de la o gradinita situata in zona. In Calea Rahovei, ziaristii au stat o jumatate de an, singuri in celula, cu sobolanii, racnetele detinutilor si copiii care isi intrebau «tovarasa» de ce si cine tipa. Daca nu venea Revolutia, Bacanu spune ca s-ar fi intors la Jilava, intr-o celula cu doi talhari «care se laudau ca taiau cu lama mana unei batrane sa spuna unde isi tine banii de inmormantare». Ultima declaratie in cazul Grupului «R» a fost luata in 15 decembrie. Din 16, securitatea a fost concentrata la Timisoara.
Mult mai tarziu, prin 2002, ziaristii au aflat ca, in urma aventurii lor s-a dat ordin sa fie anihilate «orice manifestari anarho-protestatoare de redactare si difuzare de inscrisuri cu continut necorespunzator». In acelasi an, Securitatea a decis sa elaboreze si alte planuri de masuri suplimentare, dintre care, cel din noiembrie, «botezat» «Orient ‘89». Bacanu declara: «Cand am infiintat organizatia R stiam ca Securitatea omniprezenta ar fi fost ingrozita de aparitia unui ziar, scris si tiparit chiar de ziaristi. Ne incadram in ceea ce Securitatea numea «sporirea eficientei controlului de Securitate in problemele de arta-cultura, presa, poligrafie si radio-televiziune». Din acesta cauza, atunci cand am fost arestati, Securitatea s-a aratat dispusa sa-l serveasca cat mai bine pe cel care era scos din minti ca in tara lui s-a putut scoate un ziar clandestin. Dupa atatia ani de la Revolutie, desi este bagatelizata inca disidenta si impotrivirea, traiesc doar mica bucurie ca am salvat onoarea presei si ca am dat o lectie presei obediente».
Procesul de tiparire
Mihai Creanga povesteste intr-o carte din seria « Analele Sighet » ca procesul de tiparire era extrem de greoi : « Hartia trebuia umezita, trecea imprimata la presa, fila cu fila, si dupa ce terminam tot tirajul pe prima parte (si intre timp se uscau) ar fi urmat sa imprimam si a doua parte. Voiam sa fie macar 3000 de exemplare si ne gandeam ca primejdia cea mare va fi la distributia ziarului. Pana atunci, speram sa nu fim descoperiti. Din pacate, au stiut prea multi despre intreprinderea noastra si de undeva s-a scurs o informatie si am fost arestati cand nu apucasem sa imprimam decat o zecime din tiraj, fara sa fi facut corectura».
Celebrul Volodin
«Asa s-a intamplat si cu povestea lui Volodin, corespondentul Izvestiei. Dupa ce anchetatorii ne-au trecut prin CIA, Mosad, serviciile ungare si englezesti, venise vremea sa ne lege de gat si KGB-ul. Volodin, personaj cunoscut vag de mine si de Uncu, mai mult din auzite, desi Romania libera era in relatii de schimburi de redactori si vizite cu Izvestia, fusese adus in discutiile nostre dinaintea intemnitarii, ca persoana posibila de alertat daca am fi fost arestati. Ancheta a luat proportii cand se adauga inca ceva si inca ceva la capitolul Volodin. Intr-un miez de noapte, am fost trezit si dus in camera de ancheta a lui Burloi. Cand scriam cu stiloul cu cerneala neagra, stiam ca a doua zi declaratia mea zbura la C.C. al P.C.R. Tema: Volodin. Vazand ca Burloi reia tot felul de bazaconii strecurate in declaratiile anterioare, n-am mai vrut sa scriu nimic. Cum se apropia de ziua si documentul trebuia expediat «mai sus», Burloi m-a luat cu binisorul. Atunci mi-a venit ideea unei cacealmale. Am scris ca Volodin intentiona sa ne doteze cu doua linotipuri si o rotativa. Burloi se freca pe maini. Cateva zile n-am mai fost scos la ancheta. Cand s-a intamplat, in sfarsit, m-au trecut mai intai pe la camera de tortura, apoi m-au adus in fata lui Burloi (…) Brusc a inceput sa urle «Daca o singura data mai faci una ca asta, nu mai iesi viu de aici», povestea Bacanu la Sighet.
Ioana LUCACEL
ioana@gazetademaramures.ro
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- Tise in teritoriu publicat în data de 10-11-2009
- Audiente in teritoriu publicat în data de 16-11-2009
- Consiliul Judetean reduce cheltuielile publicat în data de 24-11-2009
- Sedinta suspendata si certuri la CJ Cluj publicat în data de 26-11-2009
- DGASPC, premiata de Fundatia Mederic Alzheimer publicat în data de 01-12-2009
Tag-uri
Articol vizualizat de 1099 ori
Înapoi
Reportaje video
VEZI protestele de la Cluj-Napoca
Violentele de la Bucuresti
Trei barbati cu muschi
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii