C'est si beau la France...
Apropierea aniversării Căderii Bastiliei – 14 iulie 1789, Ziua Naţională a Franţei, mă face să-mi îndrept gândurile spre această ţară atât de apropiată românilor şi pe care o iubesc atât de mult. Părinţii mei îmi spuneau că Iuliu Maniu, nu o dată, le-a zis că destinul României este legat de cel al Franţei şi că, atunci când acesteia îi merge rău, nici ţării noastre nu-i este prea bine. Istoria confirmă această afirmaţie. Unirea principatelor s-a realizat fiindcă, la 1859, Sora noastră mai mare se găsea într-o perioadă fastă, iar în fruntea ei se afla Napoleon al II-lea, care a susţinut aspiraţia românilor, dintr-o parte şi alta a Mircovului, de a fi împreună. Franţa ne-a ajutat enorm şi în timpul Primului Război Mondial. Prăbuşirea frontierelor României, din vara anului 1940, s-a produs după ce Aliatul nostru dintotdeauna a căzut sub călcâiul nazist.
Afinităţi deosebite dintre cele două ţări s-au creat şi fiindcă, într-o zdrobitoare majoritate, intelighenţia românească de vârf s-a format pe malurile Senei, începând cu generaţia paşoptistă. Fluxul spiritual franco-român era atât de intens între cele două războaie mondiale, încât scriitorii şi artiştii francezi erau la fel de cunoscuţi la Bucureşti, ca la Paris. Români de-ai noştri, ca Ionesco, Cioran, Brâncuşi au dobândit dimensiuni universale datorită prezenţei lor în capitala spirituală a lumii, loc ospitalier pentru exilaţii din toate ţările în care libertatea era oprimată.
Adrian Man
P.S. Am văzut-o la Televiziunea naţională, la Tema Zilei, pe doamna Mona Pivnicieru, magistrat şi cadru universitar, care, în calitate de reprezentant al magistraţilor, trebuia să intre în dialog cu Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. A fost total penibilă. Dacă articolele ştiinţifice semnate de aceasta sunt mediocre, prestaţia de la TV a fost incalificabilă. Oricâtă dreptate ar avea magistraţii, modul cum au fost prezentate revendicările acestora aduce mai mult rău acestui corp de elită socio-profesional decât toate celelalte puteri ale statului împreună.
Afinităţi deosebite dintre cele două ţări s-au creat şi fiindcă, într-o zdrobitoare majoritate, intelighenţia românească de vârf s-a format pe malurile Senei, începând cu generaţia paşoptistă. Fluxul spiritual franco-român era atât de intens între cele două războaie mondiale, încât scriitorii şi artiştii francezi erau la fel de cunoscuţi la Bucureşti, ca la Paris. Români de-ai noştri, ca Ionesco, Cioran, Brâncuşi au dobândit dimensiuni universale datorită prezenţei lor în capitala spirituală a lumii, loc ospitalier pentru exilaţii din toate ţările în care libertatea era oprimată.
După ce a intervenit destinderea între Est şi Vest, a fost o şansă remarcabilă că, în chioşcurile din marile oraşe, se găseau Le Monde, Le Figaro, L’Express, Le Point etc., şi s-a reluat timid importul de carte franceză. Festivalurile filmelor franceze erau luate cu asalt de spectatori, iar şansonetiştii francezi erau iubiţi şi pentru că textele melodioaselor cântece erau valoroase, nereprezentând simple însăilări de cuvinte. Chiar în perioada stalinistă, L’Humanité şi Les Lettres Françaises erau mai interesante decât cenuşia presă internă. (Prin anii 60 am fost abonat la revista lui Aragon.) În aceeaşi ordine de idei, îmi aduc aminte că, în timpul Revoluţiei din Ungaria din toamna anului 1956, stăteam la căminul Avram Iancu numai seara. În timpul zilei, eram la facultate, iar de la cantină mă duceam direct la sala de periodice a Bibliotecii Universitare, unde citeam cu înfrigurare presa franceză care, comunistă cum era, relata evenimentele din ţara vecină şi Polonia mult mai detaliat decât difuzorul din camera de la cămin. Conduita avută m-a făcut să evit discuţii « neprincipiale » cu colegii de cameră care, probabil, m-ar fi dus direct la « băieţii » de pe strada Traian. În felul acesta, am respectat îndemnul psalmistului: « pune, Doamne, lacăt gurii mele ». Ataşamentul faţă de cultura şi civilizaţia franceză era caracteristic pentru foarte mulţi, nu numai pentru cei de formaţie umanistă. Am avut un prieten, inginer electromecanic, care a citit zeci de cărţi despre Napoleon I. Când s-a întâlnit cu nişte colegi de breaslă francezi, aceştia au rămas impresionaţi de faptul că un român ştia mai mult decât ei toţi la un loc despre unul din simbolurile Franţei eterne.
A urmat perioada declinului ceauşist când, din motive de economie valutară, nu se mai aduceau publicaţii din Franţa, nici măcar reviste ştiinţifice. Atunci, sursa de informaţie şi de delectare spirituală a fost, în principal, Radio France International. Îl ascultam atât în limba franceză, îndeosebi pe Bernard Pivot, cât şi în română. Contactul nu a fost întrerupt niciodată cu Franţa, ţara Ioanei D’Arc şi a lui Pascal.
În decursul anilor, cooperarea româno-franceză s-a extins considerabil. Renault s-a stabilit definitiv la Piteşti, cu rezultate bune, chiar foarte bune. Aceasta spre nemulţumirea lui Pacepa, care consideră că am făcut un pas greşit când am preluat pentru Dacia licenţe de la firma franceză. Mie, însă, mi se pare că sunt greşiţi paşii generalului, când a avansat în ierarhia securităţii.
Suntem privilegiaţi fiindcă la Cluj funcţionează un centru cultural francez, o prezenţă activă în peisajul cultural al Cetăţii. Mai sunt şi alte prezenţe franceze în România. Aşa fiind, există toate premisele ca şi relaţiile economice şi politice să se dezvolte, în pofida crizei economice.
Spre final, mai fac o mărturisire. L-am admirat pe Charles de Gaulles şi consideraţia mea pentru General nu s-a atenuat de-a lungul anilor. Apreciez că a fost un om providenţial pentru Franţa, chiar dacă m-a deranjat o anumită intoleranţă faţă de americani şi englezi. Datorită sentimentelor încercate faţă de marele dispărut, mi-am dorit tare mult să-i vizitez locul de veci, Colombey – Les Deux-Églises. Aspiraţia nu s-a împlinit şi nu se va realiza vreodată. Mă consolez cu gândul că nu aceasta este cea mai mare dezamăgire pe care am încercat-o. Încercând să-l omagiez, am insistat să-i fie traduse Memoriile. Editura Politică, pe vremuri, a tipărit volumul I din Memoriile de război, dar apoi, din motive politice, a abandonat acest demers. Memorialistica Generalului nu numai că are o valoare istoriografică deosebită, dar conţine valenţe literare excepţionale. De Ziua Naţională a Franţei, sugerez Centrului Cultural Francez Cluj să întreprindă paşi în această direcţie. Transpunerea în limba română a Memoriilor ar fi benefică nu numai pentru România, ci şi pentru Franţa, în condiţiile în care produsele culturale anglo-americane au invadat televiziunile, sălile de teatru şi cinematograf, precum şi librăriile. Un pic de echilibru nu strică, mai ales că Franţa este o ţară aşa de frumoasă......
10 iulie 2009
10 iulie 2009
Adrian Man
P.S. Am văzut-o la Televiziunea naţională, la Tema Zilei, pe doamna Mona Pivnicieru, magistrat şi cadru universitar, care, în calitate de reprezentant al magistraţilor, trebuia să intre în dialog cu Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. A fost total penibilă. Dacă articolele ştiinţifice semnate de aceasta sunt mediocre, prestaţia de la TV a fost incalificabilă. Oricâtă dreptate ar avea magistraţii, modul cum au fost prezentate revendicările acestora aduce mai mult rău acestui corp de elită socio-profesional decât toate celelalte puteri ale statului împreună.
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- Clujul, Capitala Culturala Europeana publicat în data de 14-05-2010
- Iulia Timosenko a lasat mostenire Ucrainei efectele revolutiei portocalii publicat în data de 07-03-2010
- Directiile majore de finantare prin fondurile europene pentru micro-întreprinderi publicat în data de 19-10-2008
- O sigheteanca, omul de incredere din casa lui Barroso publicat în data de 24-08-2009
- „Apocalipsa” financiară cutremură Europa publicat în data de 11-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 277 ori
Înapoi
Reportaje video
Diaconescu arestat
Nuţu Cămătaru a plecat călare de la Penitenciarul Jilava
Iulius Mall - inundat
Gazeta întreabă
Care varianta a numelui actualului Municipiu Cluj-Napoca o preferati ca si varianta oficiala?
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă
Fata săptămânii
AllModels - Cristina
- Nume: Cristina
- Anul naşterii: 1985
- Înălţime: 168 cm
- Greutate: 52 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 87/62/90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.
Comentarii