Adrian Nastase: „Bechtel, dusman personal al lui Traian Basescu”

Nastase_bechtel_top

Fostul prim-ministru, Adrian Năstase a negat afirmaţiile făcute de avocatul CNANDR cu privire la contractul dintre statul român şi compania americană Bechtel. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Gazeta de Cluj, avocatul CNADNR în cazul Simona Neagu, Ioan Băraş, a declarat că intrarea României în NATO a fost condiţionată de contractul cu Bechtel. „Părerea mea este că am intrat în NATO pe baza încheierii acestui contract. Este o problemă internaţională. Nu ştiu dacă ne putem permite să supărăm pe cineva. Gândiţi-vă cum poate Bechtel să construiască în Croaţia  pe bază de licitaţie, în doi sau în trei ani, cu opt milioane de euro/ km şi la noi a ajuns la 16 milioane euro/km” a declarat Băraş. Această afirmaţie a fost contracarată de Adrian Năstase, care a afirmat că României nu i s-au impus niciun fel de condiţii pentru aderarea la UE sau pentru intrarea în NATO. „România nu a avut niciodată condiţii de acet tip. Sunt foarte mulţi oameni care au luat exemplu de la politicieni şi au început să scrie sau să rostească eseuri. Nu au fost astfel de condiţii de intrare în NATO sau UE. În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale cu ţările UE, 70 % din schimburile noastre economice se realizează oricum cu aceste ţări. Am încercat să atragem investiţii din aceste ţări pentru a lega România cât mai strâns de economia lor. În ceea ce priveşte SUA, înţelegerea privind intrarea în NATO s-a făcut încă de prin 2002, când nu discutam de proiectul Bechtel. O legătură directă între ele nu poate fi făcută. Bechtel este  oricum una dintre cele mai mari companii constructoare de autostrăzi, iar ideea de a implica Bechtel în construirea autostrăzii mi-a venit mie şi colegilor când am fost în Croaţia, atunci când am aflat şi am văzut autostrada realizată de Bechtel acolo. Faptul că această companie este americană nu este neapărat o coincidenţă. A contat şi acest lucru, dar nu într-un mod dererminant, şi în orice caz, nimeni nu a formulta-o ca o condiţie. Pe de altă parte, dacă era aşa, Traian Băsescu nu şi-ar fi îngăduit să vorbească despre şpaga pe care ei le-ar fi plătit în România pentru aşa ceva. Dacă era o condiţie pentru intrarea în NATO nu ar fi trebuit să dea un comision. Acuzaţia lui Traian Băsescu indică mai degrabă ideea unei forme de corupţie decât cea a unor conditionalităţi politice. În realitate nu a fost nici una, nici cealaltă” a declarat Adrian Năstase. În ceea ce priveşte termenii contractuali cu Bechtel, Năstase a declarat că Bechtel nu poate face abuzuri şi că motivul pentru care a crescut preţul este datorat creşterii economice, respectiv exproprierilor care au trebuit făcute. Cu toate acestea, la începutul lunii iunie, Băraş declara că România nu poate controla costurile autostrăzii. „Potrivit contractului nu putem să controlăm preţul. L-am plăti şi un milion de dolari pe lună costuri neprevăzute. Aveau zece specialişti, stăteau toţi la Mariott în apartamente, aveau maşini, mâncăruri şi băuturi fine. N-am avut ce comenta. Am plătit” a declarat Băraş. Fostul premier este de părere că aceste acuzaţii sunt „formule demagocice a celor care într-un mod stupid, într-un mod idiot au oprit contractul în 2005. Practic, datorită opririi contractului, preţul lucrării a crescut în primul rând prin creşterea extraordinară a preţului la exproprieri. Preţul, numai  din această poveste, a crescut de două, trei ori. Ideea că proiectarea trebuie să fie izolată de execuţia lucrării, unora li s-a părut o formulă patriotică. În realitate, în momentul în care ai în permanenţă de alergat între şantier şi Bucureşti se pierde foarte mult timp, apare multa birocraţie şi asta înseamnă timp pierdut şi bani cheltuiţi suplimentar. Sunt o mulţime de elemente care au dus la o creştere de două, trei ori a preţului iniţial. Nu ştiu dacă au fost unele greşeli, unele lucruri care puteau fi rectificate prin negocieri directe în timpul lucrărilor, dar eu cred că în mod voit s-a dorit oprirea contractului pentru că ministrul Transporturilor de atunci, Dobre, a dorit să dovedească faptul că Train Băsescu a avut dreptate când a criticat  Bechtel în campania electorală şi s-a gândit că o să găsească nişte lucruri îngrozitoare. Nu e vina Bechtel, ci a unor impedimente stupide. Întotdeauna, în momentul în care ai o ehipă de oameni inteligenţi pentru un anumit contract, chiar dacă există la un moment dat anumite lucruri neclare, acestea pot fi în mod firesc discutate, amendate prin negocierea părţilor. Faptul că în 2005 compania Bechtel a fost considerată duşman personal a lui Traian Băsescu a condus la unele neînţelegeri. Dar nu e aşa, nu vă lăsaţi induşi în eroare. Nu e posibil ca Bechtel să ceară orice sumă şi statul să o plătească. Aceste lucruri trebuie întotdeauna dovedite”, a precizat Năstase.

Silvia Boncuţiu
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (46 voturi)



Imagini:


Nastase_bechtel_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern



Articol vizualizat de 1247 ori



Comentarii

www ceausescu cc e site interzis! a postat la 10-02-2010 18:12
Cu 2000 de lei, mancai zilnic la restaurant! O ciorba de burta, pe vremea lui Ceausescu era 5 lei si un gratar cu garnitura 17 lei. Acum cine are 2000 de lei,netul? Voteaza-l pe Ceausescu cu da sau nu! Afla ADEVARUL uitat !
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia