Scandal in Consiliul Local Cluj

Sedinta_cl_top

Consilierul local PDL Nicoleta Niculescu o acuză pe colega sa de consiliu de la PNL, Steluţa Cătăniciu, de încălcarea legii. Niculescu spune că Steluţa Cătăniciu s-ar fi aflat în conflict de interese în contextul  supunerii la vot a mai multor hotărâri şi că a încălcat legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali. Consilierul local PDL a făcut o sesizare către secretarul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, dar şi către Asociaţia Pro Democraţia, pentru semnalarea neregulilor pe care consilierul PNL le-ar fi comis


“În exercitarea paralelă a profesiei de avocat şi a funcţiei de consilier, dna Cătăniciu a încălcat în mod continuu mai multe prevederi exprese ale Legii Nr. 393/2004. Astfel, dna avocat / consilier asigură apărare calificată şi asistenţa juridică permanentă mai multor societăţi comerciale care au relaţii de afaceri sau chiar litigii pe rolul instanţelor cu Primăria Cluj. Cel mai grăitor exemplu este S.C. MEŞTEŞUGĂREASCA FOTO OPTICA S.R.L., societate aflată, în prezent, în litigiu cu Primăria şi care este apărată în acest proces chiar de către dna avocat / consilier local. Un alt exemplu din activitatea nelegală a dnei avocat / consilier local Cătăniciu este şi şedinţa ordinară a Consiliului local din 07.04.2009, unde la votul pentru punctul 19 de pe ordinea de zi, aceasta nu s-a abţinut de la vot, deşi trebuia s-o facă, având interese personale directe”, se arată în sesizarea făcută de consilierul PDL către secretarul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

„Încălcarea legii...”

Astfel, Nicoleta Niculescu spune că Steluţa Cătăniciu ar fi încălcat următoarele prevederi din legea privind statutul aleşilor locali:

Art. 75. - Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:
b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia;

Art. 76. - În declaraţia privind interesele personale, aleşii locali vor specifica:
b) veniturile obţinute din colaborarea cu orice persoană fizică sau juridică şi natura colaborării respective;

Art. 77. - (1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.

Art. 81. - Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 82. - (1) Nerespectarea declaraţiei privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declaraţiei.

(2) Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului.
Art. 84. - Fapta aleşilor locali de a face declaraţii privind interesele personale, care nu corespund adevărului, constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal.
Niculescu cere anularea tuturor hotărârilor la votul cărora a participat Cătăniciu în situaţia în care se afla în conflict de interese, suspendarea mandatului de consilier local al Steluţei Cătăniciu şi încetarea mandatului şi sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj privind comiterea infracţiunii de fals în declaraţii.

Consilierul local PNL, Steluţa Cătăniciu, spune că nu există niciun fel de incompatibilitate între funcţiile deţinute de ea şi că Nicoleta Niculescu nu a interpretat bine legea. „Din punctul meu de vedere, problema este foarte simplă. Nu este vorba despre nicio incompatibilitate de funcţii. Din păcate, există persoane care au impresia că ştiu să interpreteze legi. Cred că ar trebui să lăsăm juriştii să facă asta. Din păcate, aşa e în politică. Şi Marean Vanghelie i-a cerut demisia lui Vasile Dâncu”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Steluţa Cătăniciu.

Simona Curcian
Scorul actual:
2.9/5 Stele. (59 voturi)



Imagini:


Sedinta_cl_thumb Steluta_cataniciu_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj Sorin Apostu



Articol vizualizat de 3058 ori



Comentarii

www ceausescu cc e site interzis! a postat la 10-02-2010 17:41
Cu 2000 de lei, mancai zilnic la restaurant! O ciorba de burta, pe vremea lui Ceausescu era 5 lei si un gratar cu garnitura 17 lei. Acum cine are 2000 de lei,netul? Voteaza-l pe Ceausescu cu da sau nu! Afla ADEVARUL uitat !
www ceausescu cc e site interzis! a postat la 10-02-2010 17:38
Cu 2000 de lei, mancai zilnic la restaurant! O ciorba de burta, pe vremea lui Ceausescu era 5 lei si un gratar cu garnitura 17 lei. Acum cine are 2000 de lei,netul? Voteaza-l pe Ceausescu cu da sau nu! Afla ADEVARUL uitat !
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR