Medicii pot primi bani, dar nu-i pot cere

Medici_2_top

Colegiul Medicilor din Cluj a decis în contextul scandalurilor ce au avut loc în ultima perioadă să elaboreze un Ghid de bune Practici Medicale, cu extrase din Legea sistemului Sanitar pentru remedierea imaginii corpului medical, atât în faţa pacienţilor, cât şi în faţa societăţii.
Ghidul are rolul de a reaminti drepturile şi obligaţiile medicilor stipulate de Codul de Deontologie Medicală, drepturile pacienţilor şi în legislaţia în domeniu. Astfel, „în exercitarea profesiei, medicul are independenţă profesională absolută”, „Medicul nu poate trata un pacient fără a-l examina medical în prealabil, personal”, iar „pentru orice intervenţie medicală diagnostică sau terapeută este necesar consimnţământul informat al pacientului”. Totodată, medicul are posibilitatea legală de a refuza acordarea de îngrijiri, aceast refuz putând fi motivat fie profesional, fie personal. Relaţia dintre medic şi pacient poate fi întreruptă de ambele părţi, fie odată cu vindecarea pacientului, fie atunci când pacientul este trimis altui medic, cu firnizarea datelor necesare” sau când „pacientul manifestă o atitudine ostilă sai ireverenţioasă faţă de medic”.
În ceea ce priveşte mult mediatizatul subiect al luării de mită, Ghidul de bune Practici Medicale prevede că în legea drepturilor pacienţilor este recunoscută posibilitatea pacientului de a oferi personalului medical sau unităţii sanitarea unde a primit îngrijiri medicale, plăţi suplimentare sau donaţii. Medicii nu pot condiţiona însă actul medical de aceste atenţii, acestea putând fi primite doar după actul medica. (S.C.)
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (42 voturi)



Imagini:


Medici_2_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Guvern



Articol vizualizat de 668 ori



Comentarii

MONICA a postat la 06-03-2009 10:10
sa va fie rusine cum poate un medic sa refuze un pacient in spital de stat cand acel pacient este asigurat.Acest cod este o rusine. Atunci o sa incepem si noi contribuabilii sa refuzam plata asigurarilor de sanatate sau sa ne adresam justitiei pentru drepturile noastre in calitate de asigurat.
MONICA a postat la 06-03-2009 10:10
sa va fie rusine cum poate un medic sa refuze un pacient in spital de stat cand acel pacient este asigurat.Acest cod este o rusine. Atunci o sa incepem si noi contribuabilii sa refuzam plata asigurarilor de sanatate sau sa ne adresam justitiei pentru drepturile noastre in calitate de asigurat.
stealth32as a postat la 04-03-2009 18:14
mi se pare corect. http://infowebexplore.blogspot.com
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

Incredibil! Un poliţist trage intr-un cameraman amator

Video

Un cameramam si-a filmat propria moarte

Video

VEZI DIN CE ACIDENT AVIATIC S-AU SALVAT TOTI PASAGERI

Gazeta întreabă

Cine va castiga Primaria municipiului Cluj-Napoca?


Emil Boc -PDL
Marius Nicoara - USL
Peter Eckstein-Kovacs - UDMR
Emil Culda - PNTCD
Indecis/Nu ma intereseaza
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner-rol-200x150_side1
Pensiune_side4
Tonight_200x150_copy_side2
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6