Codec atacă Bistriţa

Radar_1_top

Afacerea ilegală derulată de societatea clujeană SC Codec Spat SRL, privind instalarea camerelor radar fixe, a prins rădăcini şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, mai exact pe Valea Bârgăului. Primăriile Josenii Bârgăului şi Prundu Bârgăului au intrat în cârdăşia ilegală a celor de la Codec şi au atribuit contractele pentru montarea radarelor acestei societăţi, fără să organizeze licitaţie publică.

În cursul anului trecut, imediat după modernizarea acestui tronson de drum al DN 17, controversata societate clujeană SC Codec Spat SRL a lansat o oportunitate de afacere primăriilor din această zonă, însă pe cât de profitabilă pe atât de ilegală. Societatea a propus primăriilor semnarea unui contract de asociere în participaţiune, prin care societatea va amplasa camere fixe radar, iar profitul survenit din încasarea amenzilor, se va împărţii între primărie şi societatea în cauză. Primăriile au dat imediat curs solicitărilor formulate de cei de la Codec Spat, aprobând în şedinţele de consiliu local asocierea în participaţiune cu această firmă. Cu gândul la un profit nesperat pentru care nu trebuie decât să pună la dispoziţie un petec de pământ, primăriile au semnat contractele fără a pune problema de legalitatea acestora. Conform legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, primăriile nu pot atribui contracte, decât după organizarea în prealabil a unei licitaţii publice şi doar după desemnarea câştigătorului. Primăriile de pe Valea Bârgăului n-au ţinut însă cont de prevederile legale, semnând contractele de asociere în participaţiune cu cei de la Codec Spat, în urma unei banale hotărâri de consiliu local.

Joseniul continuă ilegalitatea

În hora afacerilor ilegale a acelor de la Codec Spat a intrat la începutul anului trecut şi Primăria comunei Josenii Bârgăului. În data de 17.03.2008 consiliul local a adoptat o hotărâre prin care se aprobă asocierea în participaţiune cu SC Codec Spat SRL cu sediul în Cluj-Napoca, iar contractul a fost atribuit direct acestei societăţi fără să fie organizată o licitaţie publică. Prin această acţiune Primăria josenii Bârgăului a încălcat nu numai prevederile Legii 215/2001, ci şi articolelor  18 şi 20 din OUG 34/2006, care specifică faptul că autoritatea contractantă are obligaţia de a atribui contractul de achiziţie publică prin aplicarea procedurilor de licitaţie deschisă sau licitaţie restrânsă. Contactat telefonic primarul comunei Josenii Bârgăului, Tudorel Ciotmonda, a declarat că nu poate spune nimic referitor la contractul încheiat între primărie şi societatea Codec Spat. Viceprimarul Ioan Parasca, susţine de asemenea că nu ştie prea multe referitoare la acest contract „Nu ştiu ce să vă spun. O fost odată … cam de vreo două luni, când s-au stabilit locurile unde să pună camerele. O început să sape, dar s-o oprit la un moment dat, că nu puteau turna betoanele din cauza frigului” – a declarat pentru Gazeta viceprimarul. În ceea ce priveşte legalitatea contractului semnat între consiliul local şi societatea clujeană, viceprimarul nu a dorit să se pronunţe. Contactat telefonic secretarul primăriei, Victor Cuciurean susţină că nu este nimic ilegal în semnarea acestui contract şi că acesta se va derula în continuare „Este încheiat (n.r. contractul cu SC Codec Spat SRL). Nu revocăm nimic! De ce să revocăm?! Este perfect legal contractul, iar eu consider legală şi hotărârea de consiliu local. Este conform codului comercial şi a legilor în vigoare” – susţine secretarul primăriei. Afacerea este însă pe cât se poate de ilegală, însă cei de la Primăria Josenii Bârgăului refuză să admită acest lucru.

Habarnism la Prund

Primaria comunei Prundu Bârgăului este de asemenea în afara legii, în ceea ce priveşte atribuirea contractului pentru montarea de camere radar fixe pe raza comunei în favoarea SC Codec Spat SRL. După adoptarea în cadrul consiliului Local a hotărârii privind asocierea în participaţiune cu societatea clujeană, primăria a semnat şi contractul. De asemenea, fără să organizeze în prealabil o licitaţie publică în acest sens. Contactat telefonic primarul comunei, Ilie Avram, susţine că nu ştie dacă contractul de asociere în participaţiune este legal sau nu, însă se arată foarte consternat de faptul că ar fi trebuit să organizeze o licitaţie publică „Încă nu s-a făcut nicio lucrare. Da, contractul este semnat … parcă da… eu aşa ţin minte.  Dar pentru ce să fi organizat licitaţie?! Pentru doi metri pătraţi de pământ? Eu nu ştiu de aşa ceva” – a declarat pentru Gazeta, primarul comunei Prundu Bârgăului. Întrebat despre legalitatea contractului atribuit celor de la Codec Spat, după ce redactorul a explicat primarului care erau paşii legali de parcurs până la semnarea contractului, acesta a declarat următoarele „Nu ştiu…ce pot să zic? Chiar nu ştiu…”. Vrăjit de un câştig neaşteptat şi în vădita necunoaştere a legilor în vigoare, edilul comunei se limitează la a ridica din umeri şi lasă în derulare o ilegalitate de zile mari. Ceea ce probabil domnia sa nu ştie este că odată de ilegalitatea va fi descoperită de autorităţile competente va răspunde conform legilor penale în vigoare.

Tiha în legalitate

Primăria Tiha Bârgăului este singura primărie care a revocat hotărârea de consiliu local în cadrul căreia se aproba asocierea în participaţiune cu societatea clujeană în vederea amplasării camerelor radar fixe pe raza comunei. În urma unei lămuriri din partea redactorului Gazetei vis-a-vis de ilegalitatea contractului respectiv, primarul comunei, Vasile Dologa, a revocat hotărârea consiliului local în care se aproba asocierea în participaţiune cu societatea Codec Spat. Conform secretarului primăriei Miadela Curean, atât hotărârea cât şi contractul au fost anulate urmând să se organizeze o licitaţie publică „Acel contract (n.r. cel încheiat cu Codec Spat) nu mai există. S-a anulat şi la fel s-a procedat şi cu hotărârea de consiliu local. Am primit mai multe oferte şi vom organiza licitaţie pentru a fi în legalitate” – a declarat pentru Gazeta, Miadela Curean.

Sefii banilor

Firma clujeană Codec este una dintre societăţile de casă ale PNL Cluj, patronii săi fiind apropiaţi ai preşedintelui PNL Cluj, Marius Nicoară. SC Codec SRL face parte dintr-un grup de firme (Codec Electronics Prod SRL, Codec Internet SRL şi SC Codec SRL) care au ca obiect de activitate promovarea de servicii în industria de echipamente pentru radio, televiziune şi comunicaţii. Acţionariatul acestor firme este format în exclusivitate din cei mai bogaţi clujeni care au avut acţiuni în cadrul Astral şi, momentan, principalul lor obiect de activitate se regăseşte în cadrul afacerilor imobiliare sau finanţe. Sorin Ghite este unul dintre aceşti actionari. Până la vânzarea Astral Telecom, Ghite a fost preşedintele Consiliului de Administraţie. El mai este acţionar la Banca Transilvania, unde deţine 1%, având interese în cadrul grupului financiar IMO Finance. Un alt beneficiar al amenzilor primite de vitezomani este Dan Pop Baldi, unul dintre fondatorii companiei de telecomunicaţii Astral Telecom. Acesta este asociat cu Bela Urasi şi cu Valentin Nicola, de asemenea acţionari în cadrul SC Codec, într-un proiect imobiliar dezvoltat în centrul orasului Cluj-Napoca. Acesta activează în domeniul afacerilor imobiliare prin compania sa, Terimob Invest, achizitionând clădirea de birouri City Business Center din Cluj-Napoca, administrată de către Target Investments. La SC Codec mai este acţionar şi Valentin Nicola, tot fondator al TV Cablu (Astral). Şi el este implicat în IMO Finance, Banca Transilvania şi în alte investiţii imobiliare în Cluj şi Bucuresti. Averea lui este estimată la circa 55 milioane de dolari. Bela Urasi, un alt “proprietar” al camerelor de monitorizare a circulaţiei este acţionar în cadrul a două firme de construcţii şi la Banca Transilvania. În sectorul imobiliar dezvoltă proiecte împreună cu Valentin Nicola şi Nicolae Dan Pop Baldi. Urasi mai deţine acţiuni la alte două firme de construcţii, dar şi la IMO Finance.

Iulia Balazs   
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (48 voturi)



Imagini:


Radar_1_thumb Primarie_prundu_bargaului_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Alin Tise Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu



Articol vizualizat de 2174 ori



Comentarii

aura a postat la 27-02-2009 12:40
inainte sa scrieti asfel de articole informativa Intrebati la ANRMAP si vedeti ce va raspunde. Eu am intrebat
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia