Atentat la existenţa greco-catolicilor

I_oltean_top

În anul 2007, trei deputaţi ai Partidului Democrat, pe atunci, printre care Ioan Oltean şi actualul judecător al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, au iniţiat un proiect de lege prin care propuneau ca Biserica Greco-Catolică să nu primească înapoi în totalitate bunurile confiscate pe vremea comunismului. Proiectul de lege încălca vehement Constituţia şi nu a trecut de Camera Deputaţilor, mai ales că PD nici nu deţinea majoritate.
În urma alegerilor parlamentare de la sfârşitul anului trecut PD-L a obţinut majoritatea în parlament, după fuziunea cu cei de la PSD, iar situaţia s-a schimbat la 180 de grade. Având putere în Camera Deputaţilor, proiectul de lege ce viza averea confiscată a Bisericii Greco-Catolice a reapărut pe agenda deputaţilor democrat-liberali. Acum, în ciuda faptului că proiectul legislativ încalcă prevederile Constituţiei ce apără dreptul la proprietate, acesta are mari şanse să treacă de camera decizională, care este cea a Deputaţilor. Cel mai probabil, iniţiatorii proiectului mizează pe faptul că majoritatea deputaţilor din acest mandat sunt străini de situaţia Bisericii Greco-Catolice.
Proiect neconstituţional
În proiectul de lege propus de cei trei deputaţi în anul 2007 se dorea reglementarea regimului juridic al patrimoniului imobiliar al cultelor ortodox şi greco-catolic, prin respectarea principiului proporţionalităţii. Cu alte cuvinte, cum greco-catolicii sunt mai puţini la număr, acestora nu li se mai retrocedează toate imobilele cuvenite, iar majoritatea acestora vor trece în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. Legea 177/1948, pe care a fost bazat acest proiect, a fost abrogată, deoarece principiul proporţionalităţii funcţionează mai degrabă în ţările comuniste sub sloganul „nimic pentru tine, tot pentru toţi", atunci când se vorbeşte de proprietate. România a depăşit acea perioadă, cel puţin aşa se spune, când erai scos din casa ta, pe motiv că eşti intelectual şi ti se oferea un colţişor dintr-o cameră, iar celelalte camere erau oferite unor familii de stimaţi muncitori. Datorită neconstituţionalităţii acestui proiect, precum şi a altor nereguli de ordin juridic, proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Legislativ al Senatului, a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, a Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor, a Guvernului Tăriceanu, precum şi vot negativ în Senat în şedinţa din 2 mai 2007. Din Senat, care e camera sesizată, proiectul a fost trimis către Camera Deputaţilor, care este camera decizională.
Conform informaţiilor de pe site-ul Camerei Deputaţilor, în data de 26 februarie 2008 proiectul a fost dezbătut în Cameră de unde a fost retrimis spre Comisie. Pentru a evita un vot negativ în Cameră, care ar fi clasat definitiv proiectul, iniţiatorii săi au tărăgănat discutarea lui până acum, după alegeri. Acum preşedintele comisiei juridice al Camerei Deputaţilor este vicepreşedintele grupului parlamentar PD-L, Ioan Oltean, care este la al cincilea mandat de deputat tot în cadrul PD-L, iar majoritatea este deţinută de PDL-PSD. Astfel proiectul de lege este pe „calea cea bună".
Boc a făcut poc
Dimensiunea politică a discursului Sinodului din anul 2007, inspirată de viziunea ecleziastică şi publică a Mitropolitului Bartolomeu Anania, a provocat instantaneu reacţia politică a domnului Emil Boc, care atunci declara: „Dacă (n.r. - situaţia) nu se va rezolva pe cale amiabilă, vom fi nevoiţi să găsim o soluţie legislativă care să pornească în primul rând de la numărul de enoriaşi existent în România, pentru a curma aceste dispute care nu fac bine nici societăţii româneşti, nici bisericii în ansamblu". Afirmaţia emisă de către un profesor de drept constituţional, trădează mai degrabă interese politice de moment, decât interesul pentru principiile dreptului de proprietate, care este garantat de Constituţie şi care nu incumba nimic în plus, cum ar fi criterii de număr, sex, gen etc.
Afaceri politico-religioase?
Unele voci susţin că ar fi vorba de afaceri la mijloc, în ceea ce priveşte tărăgănarea procesului legislativ şi scoaterea sa de la naftalină imediat după formarea noului Guvern. După ce că acest cult încă nu şi-a primit înapoi toate posesiunile care i-au fost confiscate de către comunişti, trei deputaţi din Ardeal, zona de influenţă a mitropolitului Bartolomeu Anania, care nu este tocmai cel mai mare prieten al greco-catolicilor, se zbat de doi ani să facă să treacă prin Camera Deputaţilor un proiect de lege neconstituţional.
La ora actuală foarte mulţi alegători care au votat înainte cu Emil Boc sunt nemulţumiţi de alianţa PDL-PSD şi probabil vor „taxa" partidul la alegerile pentru primăria Clujului. Soluţia de câştig pentru PD-L la Cluj este să aibă sprijinul Bartolomeu Anania, deoarece majoritatea clujenilor sunt ortodocşi. Cu ocazia alegerilor din Cluj, fiecare grup de interese are şansa să îşi vadă îndeplinită propria agenda. Astfel, PD-L scoate de la naftalină proiectul legislativ de suprimare a Bisericii Greco-Catolice pentru a primi sprijin din partea Bisericii Ortodoxe Române, iar Biserica Ortodoxă Română păstrează în continuare proprietăţile primite prin confiscare de la Biserica Greco-Catolică. Această variantă pare destul de posibilă, mai ales după declaraţia actualului premier Emil Boc, care nu susţinea prevederile Constituţiei privind dreptul la proprietate. Un exemplu edificator de "împărţire între culte" este cel al Mănăstirii Nicula, ridicată şi aparţinând de drept Bisericii greco-catolice, pentru care există hotărâri judecătoreşti de retrocedare. Dar la acest lăcaş ortodocşii ţin cu dinţii, construind aici o adevărată catedrală, mai ales ţinând cont de faptul că locul greco-catolicilor pare să-i fi ajuns foarte drag mitropolitului Ardealului, Bartolomeu Anania.
Reacţia greco-catolicilor
Reprezentanţii greco-catolicilor din România şi-au exprimat consternarea privind reluarea acestui proiect legislativ la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, prin trimiterea mai multor scrisori deschise preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc, preşedintele Senatului Mircea Geoană, preşedinta Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi altor instituţii.
"Opinia comună a celor ce au considerat acest proiect de lege este că încalcă drepturi fundamentale ale omului, încalcă drepturi garantate de Constituţia României, specific dreptul de proprietate, îngrădeşte libertatea religioasă şi afectează buna convieţuire dintre credincioşii ortodocşi şi greco-catolici din România. Iniţiativa în sine este unilaterală, discriminatorie şi încalcă drepturile Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, prin legiferarea de facto a furtului de altare şi morminte greco-catolice înfăptuit de Statul comunist ateu în 1948, când România era sub ocupaţie străină.
Argumentele folosite de iniţiatorii acestei legi, sunt o insultă şi batjocură la adresa tuturor românilor şi familiilor acestora care au suferit pe timpul regimului ateisto-comunist instaurat cu forţa în România. Să justifici astăzi, în 2009, un proiect de lege pe baza unui dictat străin şi al unor crime din 1948, de pe urma căruia au murit sau au suferit mii de persoane şi atâtea familii au fost distruse, este un atentat la existenţa Statului de Drept România câştigat prin sângele martirilor din 1989. În baza unui presupus drept al "majorităţii" asupra bunurilor minorităţii, actualii posesori ai bunurilor greco-catolice susţinuţi de autorităţile Statului Român din teritoriu, interzic înmormântarea credincioşilor greco-catolici în cimitirele greco-catolice care astăzi se află în posesia Bisericii Ortodoxe Române, interzic să se tragă clopul din biserica greco-catolică pe care o au în posesie pentru morţii greco-catolici, interzic accesul greco-catolicilor în propria biserică, chiar dacă comunitatea ortodoxă are mai multe biserici în posesie. Astfel credincioşii noștri sunt obligaţi să se roage afară, în cimitire, case particulare, cămine culturale, şcoli sau alte locuri total improprii. Avem localităţi unde autorităţile locale refuză eliberarea de titluri de proprietate pentru pământurile greco-catolice, iar reaua credinţă a actualilor posesori a mers nu de puţine ori până acolo încât bisericile greco-catolice au fost demolate numai să nu fie retrocedate. Statul Român are datoria legală şi morală să restituie proprietăţile pe care le-a confiscat de la Biserica Greco-Catolică în 1948, proprietăţi care astăzi se află în posesia Statului sau a terţe părţi. În ceea ce priveşte bisericile greco-catolice care astăzi se află în posesia Bisericii Ortodoxe Române, Biserica Greco-Catolică şi-a arătat disponibilitatea încă din 1990 ca după retrocedare, de la caz la caz, să ajungă la o înţelegere separată cu Biserica Ortodoxă Română pentru celebrări alternative în bisericile greco-catolice. Deja s-a făcut dovada din partea Bisericii Greco-Catolice în acest sens şi în diverse locuri unde s-au recuperat biserici greco-catolice se celebrează alternativ. " - declară Pr. Cristian Terhes, purtătorul de cuvânt al Memorandumului credincioşilor greco-catolici din România.
Situaţie similară la Bistriţa
La sfârşitul anilor 1800, Biserica Greco-Catolică a cumpărat de la călugării franciscani lăcaşul de cult din municipiul Bistriţa, aflat în imediata apropiere a Hotelului Coroana de Aur. Ceva ani mai târziu, comuniştii au catalogat ca fiind în afara legii cultul greco-catolic, le-au confiscat bunurile şi le-au acordat cultului ortodox. La scurt timp după acest eveniment, numeroşi bistriţeni cât şi preoţi greco-catolici ce slujeau la acea biserică au trecut la ortodoxism, iar lăcaşul a devenit al majorităţii ortodoxe. După aproximativ 100 de ani de la cumpărarea lăcaşului de greco-catolici, ortodocşii au intabulat imobilul pe nume propriu, conform legilor atunci în vigoare. Odată cu apariţia legilor retrocedării, greco-catolicii şi-au cerut lăcaşul înapoi, iar cum acest lucru nu a putu fi finalizat pe cale amiabilă s-a apelat la instanţele de judecată. Dacă instanţele din judeţul Bistriţa-Năsăud le-au dat câştig de cauză greco-catolicilor, ortodocşii au făcut recurs la Curtea de Apel Cluj. Aici judecătorii au decis că Biserica Greco-Catolică nu poate ridica pretenţii, pentru că nu are personalitate juridică, cauza fiind astfel câştigată de ortodocşi, nemaipunându-se problema retrocedării conform legilor în vigoare. Greco-catolicii nu au renunţat şi au făcut apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca aceasta să dea o hotărâre finală şi irevocabilă. În cazul în care nu vor avea câştig de cauză, Biserica Greco-Catolică va apela la instanţele din afara ţării pentru a rezolva corect speţa.
Până la finalizarea procesului, biserica de la Coroana de Aur va rămâne în proprietatea ortodocşilor. Totuşi, dacă proiectul legislativ propus de cei de la PD-L va trece de Camera Deputaţilor, şansele ca acest locaş de cult să revină în proprietatea greco-catolicilor vor fi nule.
Iulia Balazs
Scorul actual:
3.2/5 Stele. (64 voturi)



Imagini:


I_oltean_thumb




Articol vizualizat de 3345 ori



Comentarii

Claudia a postat la 05-01-2011 11:54
Daca "ortodocsii" din Transilvania (erau ortodocsi ca nu aveau de ales, era prea mare influenta fanariota in principatele romane) nu treceau la Catolicism, blagosloveam toti in slavona la ora actuala! Noi, neam latin! Datorita Bisericii Unite s-au pastrat limba si natia romana. BOR n-a facut nimic pt natia romana....ba da, a servit Comunismul, ca doar s-a ales cu averi.... Oameni buni, mai cititi istorie, ca altfel dati impresia ca v-a spalat BOR pe creier!!! Asta si face de fapt cu natia romana de 70 de ani! Reinventeaza istoria.....
Claudia a postat la 05-01-2011 11:44
Biserica Ortodoxa este o biserica comunista, fanariota si fariseica. Nu pune in practica deloc principiile crestine. BOR se gandeste numai la bani si la cum sa pastreze proprietatile altor biserici. Astia ne transmit noua ca popor valorile morale??? Ce valori morale, ca nu le au ei....Daca in Romania au disparut valorile morale, este in mare parte vina Bisericii Ortodoxe....Vor da toti socoteala in fata Mantuitorului!!!
Flocea a postat la 01-05-2009 17:28
Doamne, ce moaca de imbecil are mustaciosul asta! Si de om rau la suflet!
Nicu a postat la 14-02-2009 23:15
Rusinea a fost in 1700 cand ortodocsii transilvaneni au fost santajati sa se converteasca la catolicism.
sofronie a postat la 14-02-2009 18:06
rusine papistasilor11111111111
Felicitari autoarei?! a postat la 14-02-2009 10:14
Nici macar sa plagieze bine nu stie. Va fi interesant cum va explica forurilor abilitate furtul unor pasaje intregi din articolul altui ziarist. Se va afla si asta in curand.
Nu PD-L a postat la 14-02-2009 00:31
Duminica sunt alegeri locale la Cluj. E clar ca PD-L nu se va afla in optiunea mea de vot.
daniel a postat la 13-02-2009 23:48
acesti trei deputati nemernici si proiectul de lege initiat de ei , reprezinta o rusine pt acest popor si o revelatie mesianica pt bor
dorin valeriu a postat la 13-02-2009 09:30
o porcarie de proiect,demn de gandirea comunista a fesenistilor boc[adevaratul initiator],olteanu,buda,asa zis "juristi".unde va ajunge romania incaputa pe mana astora?
Lucia lungu a postat la 12-02-2009 21:43
Rusine, mentalitate comunista !
victoria a postat la 12-02-2009 21:01
Felicitari autoarei articolului pentru stradania de a face un tablou cat mai complet si adevarat al situatiei!
Clujeanul a postat la 11-02-2009 23:46
Asa vrea PD-L sa guverneze Romania? Rusine PD-L, rusine Boc, rusine BOR, rusine tuturor celor care sustin astfel de nedreptati.
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR