Despre sistem

Liviu_man_top

Judecătorul Sergiu Leon Rus de la Curtea de Apel Cluj a fost dat afară din magistratură de către CSM în şedinţa din 20 decembrie anul trecut. A fost cadoul de Crăciun pentru magistratul clujean.

Potrivit deciziei CSM el a fost exclus din magistratură deoarece: „domnul judecător a săvârşit abaterea disciplinară constând în atitudinea nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi”. Sesizarea a fost făcută de un jandarm care păzea holul Curţii de Apel Cluj şi care ar fi surprins cearta între judecătorii Leon Rus şi Anca Pop. Dar în timp ce Ancăi Pop i se diminuază salariul cu 15%, Sergiu Leon Rus este dat afară din magistratură. Dacă n-ar fi tragic ar fi de râs. Adică pentru că doi judecători au avut o ceartă banală la serviciu, unul este terminat- Rus, celuilalt i se dă o pedeapsă de ochii lumii. Şi cine face plângerea? Un tablagiu cu maximum 12 clase. Cui foloseşte lichidarea lui Sergiu Leon Rus? Pentru cei care nu-l cunosc este un magistrat de doar 32 de ani având două licenţe – drept şi economie – şi care şi-a semnat condamnarea la moarte profesională, bineînţeles, când a îndrăznit să candideze pentru funcţia de preşedinte a Curţii de Apel Cluj.

Sergiu Leon Rus a îndrăznit să încalce regulile de organizare ale sistemului. Iar aici prin SISTEM înţeleg acel conglomerat de oameni care indiferent de sex, naţionalitate, vârstă sau calificare profesională creează un bloc profesional-aici, prin SISTEM mă refer la anchilozata justiţie clujeană. Fie că este grefier, judecător sau procuror, toţi cu foarte puţine excepţii sunt agregaţi în SISTEM.
 
Cine nu face parte din SISTEM este tolerat de obicei cum a fost cazul lui Rus, dar dacă îndrăzneşte să atace conducerea unei părţi a sistemului este penalizat. Rus a trăit bine merci până când nu a luat decizia ce i-a fost fatidică să candideze împotriva sistemului, să aibă tupeul să devină preşedintele Curţii de Apel Cluj. Şi pe cine concura? Pe alfa şi omega justiţiei clujene pe judecătorul Virgil Andrieş. El este preşedintele Curţii de Apel din 2005 şi a fost promovat de un alt magistrat din Bistriţa, Gigi Buta care între timp a avansat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Gigi Buta şi Virgil Andrieş îl susţineau pe cel ce va şi ocupa funcţia de preşedinte a Curţii de Apel Cluj, mă refer la judecătorul Valentin Mitea.

Sergiu Leon rus n-a înţeles ordinul sistemului, recte al şefilor Andrieş şi Buta că Valentin Mitea trebuie să fie unicul candidat şi că el trebuie să câştige. Acestea fiind premisele CSM unde este membru de drept, Virgil Andrieş a comandat un control de fond al activităţii lui Leon Rus. Adică l-au căutat la dosare pe tânărul judecător. Poate şi atunci Rus ar fi scăpat dacă s-ar fi retras din cursa pentru Curtea de Apel, tăcând din gură. Ciocul mic- cum se spune.
 
Aici Rus a făcut a doua greşeală fundamentală. În ochii sistemului el a încălcat omerta, legea tăcerii. A declarat în presă că se retrage din cursa pentru preşedenţia Curţii de Apel Cluj pentru că este căutat la dosare. Aşa nu se mai poate – şi-au zis cei din sistem. Aşa încât plângerea jandarmului tablagiu din 19 iulie  2007 adresată CSM a fost rezolvată în 18 ianuarie 2008, iar Rus a fost dat afară din magistratură. De ce n-a fost dat afară mai repede? Pentru că nu deranja SISTEMUL care oricum s-a protejat prin înregistrarea plângerii jandarmului, pe care a şi comandat-o. În sensul: dacă o să avem nevoie, o folosim. Au avut nevoie şi au folosit-o. Rus a fost dat afară. Tristă este însă atitudinea colegilor de la Curte. Nicio solodarizare cu Leon Rus. Oilor li s-a arătat cine e jupânul, iar jupânul e SISTEMUL.
Vai de noi şi de ţara asta.

Liviu Man

P.S. Judecătoarea Elena Turcu filmată beată moartă la volan şi apoi ameninţând poliţiştii şi refuzând iniţial să i se recolteze probe biologice n-a fost sancţionată de către CSM pentru că nu se poate şi i s-a aprobat pensionarea. O să toace vreo 50 de milioane de lei până când crapă ca şi procurorul Teodora Molnar. Pentru că ei sunt ai SISTEMULUI, nu-i aşa?
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (36 voturi)



Imagini:


Liviu_man_thumb




Articol vizualizat de 1286 ori



Comentarii

theo a postat la 16-01-2009 18:30
dar ce-i mai mizerabili complotisti , sunt ilici si nästase, care inpreunä cu haita petro-liberalä boicoteazä guvernul.
theo a postat la 16-01-2009 18:27
SI DL: DÄNILETZ AR FII FOST UN CASTIG PT: CSM. acolo sunt numai niste cucuvele care servesc interesele "fostilor" sper sä nu vinä dragnea la interne, este un räutäcios si dusmänos. cu ceva timp in urmä , era vorba de PSD ..ardeleni. si a spus-o färä retinere, cä s-a säturat de ardeleni.
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR