Virgil Pop, din arest direct în Parlament

Virgil_pop_3_top

Deputatul Virgil Pop este singurul parlamentar român ales în timp ce era “resident” în arestul DNA . Dovezile din dosar sunt “beton” . Este foarte probabil ca acesta să fie condamnat pentru infracţiunile comise


România este una din ţările în care ciudăţeniile, mai ales pe scena politică, sunt la ordinea zilei. Este foarte posibil ca ce s-a petrecut la alegerile generale din tomna acestui an şi anume ca un candidat arestat pentru fapte de corupţie şi încarcerat în arestul DNA să ajungă parlamentar să fie un caz singular în istoria politcă a omenirii. Dosarul în care deputatul PNL de Cluj este cercetat pentru mai multe fapte de corupţie, din informaţiile pe care le deţinem, este unul extreme de solid, putând duce foarte probabil la condamnarea acestuia. 

Dosar “beton”

Virgil Pop, fost consilier judeţean, actualmente deputat ales în colegiul Turda din partea PNL a fost arestat în luna octombrie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, instigare la fals sub semnătură privată şi spălare de bani. Curios sau nu, cu mai puţin de o săptămână înainte de a depune jurământul de numire în funcţia de deputat, acesta a fost eliberat din arestul DNA Cluj. Reporterii Gazetei au consultat dosarul în care Pop este acuzat de respectivele fapte, probele administrate de către procurorii anticorupţie fiind extreme de “solide”.  

Cetăţean sau deputat?


Campania electorală pentru alegerile generale din toamna acestui an a fost afectată de un scandal fără precedent în politica românească. Astfel, Virgil Pop, candidatul PNL pentru postul de deputat în colegiul Turda a fost arestat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi alte fapte de corupţie. Procurorii DNA au recomandat instanţei să-l judece în stare de arest prevedtiv, lucru care s-a şi întâmplat, acesta fiind încarcerat pentru o perioadă de 29 de zile. Totuşi, acesta a „ieşit” cu câteva zile înainte de depunerea jurământului de parlamentar. Curios sau nu, prima instanţă a menţinut iniţial măsura arestului preventiv, instanţa de recurs punându-l în libertate. În cazul în care Virgil Pop nu s-ar fi putut prezenta la depunerea jurământului de credinţă pentru funcţia de deputat, acesta nu ar mai fi beneficiat de pribvilegiile acestui statut. Chiar şi aşa, surse judiciare consultate de Gazeta ne-au confirmat faptul că în această speţă nu se poate pune problema ca Virgil Pop să beneficieze de imunitatea şi privilegiile acordate odată cu statutul de parlamentar, arestarea şi judecarea lui începând înainte ca acesta să fie ales în legislativ. În aceste condiţii, el va fi judecat asemeni unui “cetăţean obişnuit” nu asemeni unui deputat.

Mită clară

Dosarul în care este implicat deputatul clujean este unul extreme de complex, probele administrate la dosar fiind de asemenea “beton”. Sursele din mediul juridic consultate de către reporterii Gazetei ne-au confirmat faptul că, doar în cazul în care vor fi “intervenţii” din exterior, Virgil Pop va putea să scape, probele administrate la dosar fiind mult prea trainice pentru a putea fi contestate. Astfel, în fapt, Pop este acuzat că ar fi cerut unei firme din Oradea, SC Anpero SRL, mai multe sume de bani în schimbul influenţiei pe care o pretindea că o are pe lângă oficiali ai Electrica şi pe lângă fostul preşedinte al CJ Cluj, Marius Nicoară. De asemenea, Pop este acuzat că ar fi cerut şi obţinut cesiunea a 50 % din părţile sociale ale Skiland SRL în schimbul promisiunii că va influenţa factorii de decizie pentru obţinerea de fonduri prin programul SAPARD pentru respectiva firmă. Mita de 180.510 lei a fost virată de către denunţător în conturile societăţii Turdarom Advertising SRL din Turda, firmă administrată de inculpata Gorgan Adina şi controlată de Virgil Pop. Astfel, pentru a acoperi traficul de influenţă şi a scăpa de ochii vigilenţi ai presei şi ai procurorilor anticorupţie, Virgil Pop a folosit firma Turdarom pentru a masca ilegalităţile. Astfel, la finele anului, din conturile Anpero a fost virată înspre Turdarom SRL suma de 180.510 lei, cu aceşti bani plătindu-se mai multe lucrări, care nu au existat. Astfel, conform dosarului de urmărie penală, banii cu pricina au fost “acoperiţi” de două borderouri de lucrări, pe facturile emise de către Turdarom fiind înscrise la capitolul “Denumirea produselor sau a serviciilor” menţiunea: “plata conform situaţiei de lucrări”. Totuşi, pe una din facturile emise de Turdarom, aflată la dosar, a semnat un anumit Florea Ioan. Totuşi, în urma verificărilor efectuate la Serviciu Evidenţa Populaţiei din cadrul Poliţiei Române s-a demonstrat că datele înscrise pe factură aparţin unei persoane care nu există. Pe a doua factura a semnat, în numele Turdarom, chiar Virgil Pop, deşi acesta nu avea nici un fel de implicare oficială în respective societate. În această situaţie, procurorilor DNA la va fi extreme de uşor să demonstreze legătura dintre Pop şi Turdarom, societatea care a încasat banii de la denunţător.

Pericol social?

Chiar dacă acesta a acuzat la momentul arestării presiuni politice, dovezile din dosar contrazic acest fapt. Astfel, în condiţiile în care fapta pentru care a fost arestat s-a petrecut la începutul anului, iar denunţătorul a depus plângerea la mijlocul anului în curs, procurorii au avut nevoie de timp pentru a verifica faptele denunţate de către Chiş. Ori în acest caz este foarte probabil ca momentul arestării lui Pop să coincidă exact cu momentul finalizării rechizitoriului şi a actelor de urmărire penală. Mai mult decât atât, la toate audierile, Virgil Pop nu a prezentat niciun document,  nu a declarat nimic care să demonstreze că nu este vinovat de faptele prezentate în rechizitoriu. Mai mult decât atât, în mai multe rânduri acesta a uzitat de dreptul de a tăcea, refuzând să facă declaraţii în faţa instanţei. Totodată, în concluziile scrise depuse de avocaţii apărării, Virgil Pop nu a menţionat în niciun paragraf faptul că ar fi nevinovat şi nu a adus nicio dovadă prin care instanţa ar trebui să-l elibereze, doar că acesta nu reprezintă un periocol social. Mai mult decât atât, el a menţionat şi că locuitortii colegiului în care a candidat au considerat că el trebuie să fie deputat, deci a primit votul de încredere al comunităţii. Nimic mai fals. Virgil Pop a ajuns în Parlament, la fel ca mulţi alţi parlamentari în urma introducerii noului sistem de vot, în urma hazardului. Acesta s-a clasat pe locul trei, cu 11.8 % din voturile valabil exprimate de către locuitorii colegiului Turda. Or, în această situaţie, legitimitatea, regulă de aur în teoria politică, este încălcată pe deplin. Mai mult decât atât, până în momentul de faţă, chiar dacă a fost eliberat, la dosar nu există motivarea deciziei instanţei prin care acesta a fost eliberat. Este curios de observat care au fost motivele pentru care acesta a fost eliberat, mai ales în condiţiile în care alţi inculpaţi, care nu au “beneficiat” de un dosar la fel de “beton” au fost ţinuţi după gratii şi judecaţi în stare de arest preventiv luni întregi, chiar dacă la dosar nu au fost probe atât de temeinice. Mai mult decât atât, reporterii Gazetei care au dorit să consulte dosarul de urmărire penală s-au lovit de refuzul judecătorilor de a ne furniza întregul dosar. Chiar dacă în conformitate cu prevederile legale interceptările telefonicie şi rapoartele după percheziţii nu pot fi făcute publice, au fost cazuri în care procurorii au trecut peste prevederile legale şi au dat publicităţii inclusive acele documente, interzise spre publicare de către lege.

Ştefan Trandafir
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (61 voturi)



Imagini:


Virgil_pop_3_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj Investigatii



Articol vizualizat de 1339 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia