Statalitatea Ucrainei, pusă în pericol

Victor_iuscenko_top

Preşedintele Academiei Ruse pentru probleme geopolitice, fost  coordonator al Departamentului de cooperare internaţională din cadrul Ministerului Apărării de la Moscova, generalul Leonid Ivasov, a afirmat că SUA preconizează provocarea unui conflict militar între Ucraina şi Rusia. În final - în opinia lui Ivasov - acest conflict va duce la dezmembrarea Ucrainei. Miza conflictului, potrivit opiniei aceluiaşi general rus, ar fi, de fapt, rolul strategic pe care îl are Peninsula Crimeea în zona Mării Negre şi a Asiei Mici.

Există opinii potrivit cărora, ţinând seama de realităţile din Ucraina, acest stat nu poate fi asimilat de NATO şi UE la modul integral. Cei ce împărtăşesc această opinie consideră că ar fi mult mai eficientă aderarea fragmentară, adică mai întâi partea de vest, care ar putea deveni, apoi, “o vitrină” şi pentru regiunile Nipru şi Don. Totodată, evoluţiile din ultimul timp arată faptul că Rusia doreşte să redobândească poziţia avută cândva de către fosta URSS, atât în Europa, cât şi în plan internaţional. Contactele cu regimul Chavez şi Castro, precum şi relaţiile pe care le promovează foarte insistent în ultimul timp cu China, dovedesc faptul că Rusia intenţionează să-şi afirme un nou statut internaţional. Iar acest fapt îngrijorează comunitatea internaţională care vede în acest “conflict mocnit” între Rusia, pe de-o parte, şi SUA pe de altă parte, o relansare într-o variantă modernă a Războiului Rece. Cu toate riscurile pe care le poate implica un asemenea conflict atipic şi de durată. Inclusiv pentru Ucraina.   

Brzezinski versus Ivasov. Cine suferă de “scenarită”?

Zbigniew Brzezinski, recunoscut specialist în geopolitică, fost consilier pentru probleme de securitate naţională în timpul preşedintelui Jimmy Carter, consideră că Rusia promovează o politică tot mai agresivă în ultimul timp faţă de statele care şi-au proclamat independenţa faţă de URSS. În opinia sa, conflictul din Georgia a arătat, în mod cât se poate de evident, că Rusia nu ezită să folosească forţa atunci când interesele sale sunt sau vor fi ameninţate, trecând de la şantajul economic pe care îl practică de mai mult timp în raporturile cu alte state, la acţiuni militare. În opinia acestuia, următoarea “victimă” a Rusiei ar putea să fie Ucraina. Pe de altă parte, generalul Ivasov consideră însă că atitudinea SUA şi a NATO a fost cea care a făcut ca Rusia să-şi reconsidere politica externă în raport cu interesele sale de securitate pe termen lung, în Europa, dar şi în lume. ”SUA, a precizat Ivasov, şi-a concentrat eforturile pentru îndepărtarea Ucrainei şi a Belarusului de Moscova pentru a transforma Federaţia Rusă dintr-un gigant eurasiatic într-un stătuleţ regional asiatic. La Washington există, de mai mulţi ani, strategia «Anaconda», conform căreia Rusia trebuie sufocată prin privarea de acces la mări şi, respectiv, la parteneri comerciali.” Generalul Ivasov a mai arătat că regimul de la Kiev nu ia nicio măsură fără să se consulte, în prealabil, cu Washingtonul, iar propaganda antirusească  promovată în Ucraina este dirijată tot de SUA. Referindu-se la importanţa strategică pe care o are Crimeea în zona Mării Negre, generalul Leonid Ivasov a mai precizat: “Veţi vedea că americanii îi vor opune pe ucraineni ruşilor, vor provoca acţiuni militare pe teritoriul Ucrainei, fie în Crimeea, fie în altă parte, iar ucrainenii vor înţelege prea târziu că au devenit victimele jocurilor geopolitice ale SUA. Vor dezmembra Ucraina după modelul fostei Iugoslavii. Şi nu trebuie să ne facem iluzii că în cazul scindării Ucrainei, peninsula Crimeea va trece sub jurisdicţia Rusiei. Asta chiar este o prostie. Naţionaliştii ruşi nici nu-şi imaginează câţi pretendenţi există la mâna Crimeii.”

Iuscenko rămâne optimist

Potrivit ziarului Novai Reghion, preşedintele Ucrainei, Viktor Iuscenko, a făcut apel la populaţia ţării sale să fie optimistă promiţând aderarea iminentă a ţării la NATO şi îndepărtarea pentru totdeauna de Rusia. De mai mult timp, Viktor Iuscenko face presiuni asupra SUA pentru ca Ucraina să primească Planul de Acţiuni în vederea Aderării (MAP). Potrivit lui Iuscenko, “Există multe ameninţări privind securitatea în Europa şi putem răspunde acestor provocări într-un singur fel – prin extinderea stabilităţii şi zonei de securitate. Sunt convins că mingea nu este în terenul ucrainean. Ucraina a făcut tot ceea ce trebuia să facă.” În acest moment însă ucrainenii par mai puţin interesaţi de această problemă şi mult mai mult, de scumpirile cu care se confruntă, de creşterea preţului la energie şi de căderea bruscă a monedei naţionale. Adevărul este că majoritatea ucrainenilor nu agreează aderarea Ucrainei la NATO, ci doar o mică parte din populaţie, adică cea concentrată în vestul ţării (catolică), susţinând această opţiune. Cea mai mare parte a populaţiei, respectiv cea din centrul şi sud-estul ţării (ortodoxă) este însă pentru apropierea şi buna vecinătate cu Rusia. Invocând bunele relaţii pe care le are cu Polonia şi care ar putea servi drept model, Iuscenko a făcut un apel sentimental cu trimitere la Rusia: ”Nu dorim un frate mai mare, ci relaţii pe bază de egalitate ca între ucraineni şi polonezi…Întrebaţi un polonez cine îi este prieten în Europa şi el vă va spune că ucraineanul. Întrebaţi un ucrainean care ţară europeană este cel mai bun prieten al Ucrainei şi el vă va raspunde: Polonia."

Anatolie VÂJEU
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (51 voturi)



Imagini:


Victor_iuscenko_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Investigatii



Articol vizualizat de 681 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR