Configuraţia noului Parlament
Deşi PD-L a reuşit să obţină cu trei mandate mai mult în Parlament, Alianţa PSD+PC a obţinut mai multe voturi. Astfel, conform informaţiilor prezentate de Biroul Electoral Central, PD-L are două mandate de senator şi unul de deputat în plus faţă de PSD+PC. După numărarea tuturor voturilor valabil exprimate în 30 noiembrie, Parlamentul va fi format din patru formaţiuni politice şi alianţe: Alianţa PSD+PC, PD-L, PNL şi UDMR.
Alianţa PSD+PC – 33,09%
PD-L – 32,36%
PNL – 18,57%
UDMR – 6,17%
Distribuţia voturilor pentru Senat:
Alinaţa PSD+PC – 34,16%
PD-L – 33,57%
PNL – 18,74%
UDMR – 6,39%
Situaţia centralizării voturilor pentru Senat
Numărul total al alegătorilor cuprinşi pe listele electorale din circumscripţia electorală a fost de 18.464.274, în timp numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a ajuns la 7.029.169 votanţi. Au fost primite 20.689.832 buletine de vot, dintre care 13.442.344 au fost neîntrebuinţate şi anulate. Numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 6.888.055, cel al voturile nule ajungând la 172.884, iar numărul voturilor albe fiind de 176.217.
Situaţia centralizării voturilor pentru Camera Deputaţilor
În ceea ce priveşte numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne, pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi-au exprimat opţiunea 7.238.871 de cetăţeni. Numărul buletinelor de vot anulate este de 13.436.251, în timp ce numărul valorilor nule este de 210.994, iar cel al voturilor albe de 139.139.
Camera Deputaţilor
PD-L - 115 mandate
PSD-PC – 114 mandate
PNL – 65 mandate
UDMR – 22 mandate
Astfel, Camera Deputaţilor va avea 316 deputaţi şi nu 315 cum a fost stabilit iniţial.
Senat
PD-L – 51 mandate
PSD-PC – 49 mandate
PNL – 28 mandate
UDMR – 9 mandate
Rezultatele finale acumulate atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor sunt: PD-L va avea 166 mandate de parlamentar, PSD+PC 163 de mandate în Parlament, PNL a obţinut 93 de mandate, iar UDMR a câştigat 31 de mandate de parlamentar.
O parte dintre minorităţile naţionale care vor avea reprezentanţi în Parlament sunt: Forumul Democrat al Germanilor din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti, Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor, Uniunea Bulgară din Banat-Musulmani, Asociaţia Macedonenilor, Uniunea Sârbilor, Asociaţia Italienilor – Ro.As.It, Uniunea Democrată Turcă, Uniunea Ucrainienilor, Asociaţia Liga Albanezilor, Partida Romilor Pro-Europa.
Beatrice Golondzac
Din numărul total de votanţi, pentru Camera Deputaţilor Alianţa PSD+PC a obţinut 2.279.449 voturi, PD-L 2.228.860 voturi, PNL a obţinut 1.279.063, iar UDMR 425.000 voturi. În ceea ce priveşte Senatul, Alianţa PSD+PC a obţinut cele mai multe voturi, 2.325.968, PD-L 2.312.358, PNL 1.291.029 voturi şi UDMR 440.000 voturi.
Astfel, situaţia după numărarea voturilor pentru Camera Deputaţilor este următoarea:
Alianţa PSD+PC – 33,09%
PD-L – 32,36%
PNL – 18,57%
UDMR – 6,17%
Distribuţia voturilor pentru Senat:
Alinaţa PSD+PC – 34,16%
PD-L – 33,57%
PNL – 18,74%
UDMR – 6,39%
Situaţia centralizării voturilor pentru Senat
Numărul total al alegătorilor cuprinşi pe listele electorale din circumscripţia electorală a fost de 18.464.274, în timp numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a ajuns la 7.029.169 votanţi. Au fost primite 20.689.832 buletine de vot, dintre care 13.442.344 au fost neîntrebuinţate şi anulate. Numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 6.888.055, cel al voturile nule ajungând la 172.884, iar numărul voturilor albe fiind de 176.217.
Situaţia centralizării voturilor pentru Camera Deputaţilor
În ceea ce priveşte numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne, pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi-au exprimat opţiunea 7.238.871 de cetăţeni. Numărul buletinelor de vot anulate este de 13.436.251, în timp ce numărul valorilor nule este de 210.994, iar cel al voturilor albe de 139.139.
Camera Deputaţilor
PD-L - 115 mandate
PSD-PC – 114 mandate
PNL – 65 mandate
UDMR – 22 mandate
Astfel, Camera Deputaţilor va avea 316 deputaţi şi nu 315 cum a fost stabilit iniţial.
Senat
PD-L – 51 mandate
PSD-PC – 49 mandate
PNL – 28 mandate
UDMR – 9 mandate
Rezultatele finale acumulate atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor sunt: PD-L va avea 166 mandate de parlamentar, PSD+PC 163 de mandate în Parlament, PNL a obţinut 93 de mandate, iar UDMR a câştigat 31 de mandate de parlamentar.
O parte dintre minorităţile naţionale care vor avea reprezentanţi în Parlament sunt: Forumul Democrat al Germanilor din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti, Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor, Uniunea Bulgară din Banat-Musulmani, Asociaţia Macedonenilor, Uniunea Sârbilor, Asociaţia Italienilor – Ro.As.It, Uniunea Democrată Turcă, Uniunea Ucrainienilor, Asociaţia Liga Albanezilor, Partida Romilor Pro-Europa.
Beatrice Golondzac
Imagini:
Alte articole pe aceeaşi temă
- ''Exista potential pentru zboruri gen Cluj – Napoca – New York'' publicat în data de 29-09-2008
- Mai multe locuri de munca si mai putini someri în Cluj publicat în data de 29-09-2008
- Alianta PSD-PC îsi spune cuvântul la Cluj publicat în data de 04-10-2008
- Un nou pericol pentru Cluj, “dumpingul social” publicat în data de 11-10-2008
- Locuinţele din Cluj se înmulţesc ca ciupercile după ploaie publicat în data de 11-10-2008
Tag-uri
Articol vizualizat de 739 ori
Înapoi
Reportaje video
Gazeta întreabă
Caută în gazetă
Fata săptămânii
ALL MODELS - Simona
- Nume: Simona
- Anul naşterii: 1986
- Înălţime: 166 cm
- Greutate: 50 kg
- Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj
Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.














Comentarii
Nici un comentariu nu a fost postat încă.