Cine dă chix în cartierele Clujului

Lomb_top

Clujenilor li s-a promis că vor avea trei noi cartiere, dar dintre acestea abia unul singur, cartierul Tineretului, a fost în măsură să primească o piatră de temelie şi un contract de racordare la reţeaua cu gaz. Cartierul din Dealul Lomb angajează arhitecţi străini, dar, în acelaşi timp, compania dezvoltatoare are o serie de probleme în alte proiecte, iar asupra cartierului care ar fi trebuit să înceapă să fie construit în zona Colonia Borhanci se aşteaptă numărătoarea inversă pentru a fi făcut K.O.

Clujul mai are de aşteptat ani buni până ce lucrările la noile cartiere mult promise vor începe. Dintre Cartierul Tineretului (5.800 de locuinţe), Cartierul Dealul Lomb (5.700 de locuinţe) şi Cartierul Casarom (1.000 de locuinţe), ultimul dintre aceste proiecte stă cel mai prost la demararea lucrărilor.

Cartierul care ar trebui să se dezvolte în zona Coloniei Borhanci şi care este proiectul companiei clujene Casarom pare să nu înainteze deloc. În mod normal, conform contractului încheiat de pe vremea primăriei conduse de Gheorghe Funar şi societatea Casarom, prima fază a utilităţilor ar trebui să se încheie la mijlocul anului viitor. Este vorba de introducerea utilităţilor (energie electrică, apă, canalizare şi gaz ), dar pentru care până în momentul de faţă nu s-a făcut nimic. Dacă termenele din contract nu vor putea fi respectate, municipalitatea va fi în măsură să rezilieze contractul şi să organizeze o nouă licitaţie. Faptul că utilităţile nu au fost introduce, acestea  împiedicând  modernizarea drumurilor din acea zonă, drept pentru care locuitorii au înaintat numeroase plângeri. Terenul pe care s-ar putea edifica acest cartier este de 50 de hectare şi a fost concesionat de municipalitate în 1999 prin atribuire directă, când preţul terenurilor din acea zonă era infim.

Impact cu precedent

Clujenilor li se mai promite că se va construi un cartier şi în zona Dealului Lomb, unde municipalitatea a încheiat un contract de asociere pentru acest proiect cu SC Impact Developer&Contractor. Această societate mai are proiecte de anvergură şi  în alte oraşe mari din ţară, Oradea, Constanţa sau Bucureşti, însă nemulţumirile celor care s-au mutat în locuinţele respective ar trebui să ridice semne de întrebare şi clujenilor. Spre exmplu, SC Impact are probleme la Oradea, unde a derulat un proiect asemănător cu cel de la Cluj, însă compania constructoare este acuzată de Primăria Oradea că nu şi-a respectat o serie de obligaţii contractuale.
 
O serie de acte oficiale din primăria orădeană arată că SC Impact nu ar fi avut voie să vândă metrul pătrat construit cu mai mult de 335 de euro, însă un contract de vînzare-cumpărare încheiat pe numele unui orădean arată că preţul de cumpărare a fost în jur de 500 de euro/mp. Conform oficialilor primăriei orădene, compania Impact Developer&Contractor nu şi-a respectat obligaţiile contractuale faţă de municipalitatea orădeană. „Vânzarea locuinţelor s-a făcut la un preţ peste valoarea stabilită în contract, de 335 de euro/mp şi locuinţele nu au fost terminate în termenul de 1.200 de zile”, se arată într-o adresă a primăriei din Oradea.
 
Compania bucureşteană Impact are şi două procese în cadrul instanţelor din Oradea pentru aceste nereguli. Contractul încheiat între primăria clujeană şi SC Impact nu prevede stabilirea unui preţ maximal de vânzare, ci punerea la dispoziţie a unui număr de locuinţe sociale care vor fi repartizate de primărie. Dacă la semnarea contractului, oficialii Impact au evaluat investiţia la circa 280 de milioane de euro, în prezent suma a crescut de circa două ori, ajungând la 650 de milioane de euro.
 
În momentul de faţă, proiectul celor de la SC Impact se află în faza studiului de către membrii comisiei de urbanism, iar compania a anunţat că a angajat proiectanţi din afara ţării, iar în prezent la proiect lucrează şi britanicii de la YRM Architects, care s-au implicat şi în proiectarea Terminalului 5 al Aeroportului Heathrow şi la Gatwick Airport.

Cine e Impact?

Impact nu are probleme doar la Oradea, ci şi în alte oraşe unde derulează proiecte imobiliare de anvergură. La Constanţa, unde şi aici au apărut nemulţumiri vis-à-vis de modul în care Impact îşi respectă obligaţiile contractuale, conflictele au apărut după ce clienţii s-au trezit acasă cu somaţii prin care li se sugera să accepte semnarea unui “Act adiţional la Contractul de Execuţie”, act prin care clienţii se angajează să plătească ratele de achitare a caselor la un curs al euro de minimum 38.500 de lei.
 
Potrivit strategiei de dezvoltare, la nivelul anului 2011, societatea Impact SA şi-a propus să fie prezentă în 39 de oraşe din ţară: Timişoara, Braşov , Piteşti, Cluj, Târgu-Mureş, Arad, Iaşi, Bacău, Galaţi , Craiova şi în majoritatea sectoarelor din Bucureşti. În cadrul SC Impact se află omul de afaceri Dan Ioan Popp care, conform revistei Capital, deţine afaceri care se ridică la aproximativ 15 milioane dolari. Potrivit aceleiaşi publicaţii, Popp deţine circa 31% din acţiunile Impact, care are o valoare de piaţă de 42-43 milioane de dolari.
 
Compania a vândut în total peste 500 de case în zona Băneasa, iar de un an lucrează la un microcartier în Constanţa. Şi la Constanţa sau Băneasa au apărut nemulţumiri ale celor care s-au mutat în casele Impact în legătură cu calitatea lucrărilor executate de companie.

Tineretului a semnat pentru gaz

În cazul Cartierului Tineretului, chiar dacă piatra de temelie a fost pusă anul acesta, primele lucrări vor începe abia în primăvara anului viitor. Şi aici, investiţia a crescut faţă de estimările iniţiale, ajungându-se de la 230 milioane de euro la puţin peste 500 milioane de euro. Proiectul va fi construit în partea de nord a oraşului, pe un teren aflat în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca.

Complexul urmează să aibă o suprafaţă de 203 hectare, din care Consiliul Local Cluj va beneficia de un număr de 384 de locuinţe sociale, care îi vor fi predate gratuit, dar şi de un număr de 180 de locuinţe care vor reveni municipalităţii, cu titlu de participare la profit. Investitorii de la Polus Real Estate, compania dezvoltatoare, susţin că întregul ansamblu, care se va întinde pe 200 de hectare, va fi terminat peste aproximativ 5 ani, iar preţul mediu de vânzare pe metrul pătrat se va situa între 1.120 de euro şi 1.340 de euro.

În momentul de faţă, acesta este cartierul care a avansat cel mai mult, întrucât a fost semnat un contract de racordare la reţeaua de gaz între SC Cartierul Tineretului Cluj şi E-ON Gaz Distribuţie SA pentru extinderea conductei de distribuţie de gaz care va alimenta viitorul proiect imobiliar.

În Dealul Lomb, compania Impact
 
Developer&Contractor a promis că va construi un cartier de circa 30.000 de oameni pe o suprafaţă de peste 200 de hectare. În zona Bulevardului Muncii, Cartierul Tineretului se va deşfăşura tot pe o suprafaţă de circa 200 de hectare şi va dispune de aproape 5.000 de apartamente şi 900 de case. Cartierul va fi construit de Polus Real Estate şi TriGranit şi presupune o investiţie de 500 de milioane de euro. Conform  contractului de concesiune a unui teren de 50 de hectare, SC Casarom ar trebui să construiască un cartier de 1.000 de locuinţe.

Ştefan Trandafir
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (40 voturi)



Imagini:


Lomb_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Investigatii Cluj



Articol vizualizat de 1195 ori



Comentarii

Fotis a postat la 14-12-2008 12:20
Astea sint iar ceva combinatii de-al hitilor care conduc Clujul!!!!
cc18 a postat la 13-12-2008 17:18
VISE! VISE! VISE! VISE! VISE! VISE!....................................................................................................................................................................................
Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia