Parlamentarii clujeni “faţă” cu Bechtel

Autostrada_transilvania__101__top

La întrebarea “În cazul în care veţi fi ales parlamentar de Cluj, ce veţi face pentru a urgenta lucrările la Autostrada Transilvania?”, candidaţii clujeni înscrişi în lupta electorală pentru Parlamentul României se întrec în a aduce cele mai bune soluţii pentru rezolvarea problemelor celui mai mare proiect de infrastructură din Europa. În timp ce Boros Janos susţine firma constructoare – Bechtel – şi consideră că aceasta ar trebui să primească în continuare sprijinul Guvernului, Mircia Giurgiu crede că Guvernul trebuie constrâns pentru a aloca mai mulţi bani constructorului; Vasile Puşcaş vrea să monitorizeze construcţia, iar Marius Nicoară este de părere că Bechtel nu face altceva decât să arunce banii statului pe fereastră.


La sfârşitul lunii august compania americană Bechtel se lăuda cu inaugurarea primilor cinci kilometri de autostradă şi o cadenţă de asfaltare de un kilometru pe zi. Cei 25 de kilometri dintre Luna şi Câmpia Turzii, declarau pe atunci reprezentanţii Bechtel, urmau a fi finalizaţi până la sfârşitul lunii noiembrie. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte aproape niciodată cu cea din târg, o multitudine de probleme s-au ivit între timp în execuţia celui mai mare proiect de infrastructură din Europa, Bechtel comiţând greşeli de proiectare şi execuţie pe tronsonul Câmpia Turzii – Gilău al Autostrăzii Transilvania, determinând alunecări de teren pe un segment de 36 de kilometri. Astfel, la sfârşitul lunii noiembrie, Bechtel nu se poate “lăuda” decât cu 10 km turnaţi pe această porţiune. La mijlocul lunii acesteia Radu Gaspar, responsabil de proiect la Compania Naţională de Drumuri (CNADNR), declara în cadrul unei conferinţe privind dezvoltarea infrastructurii în Europa Centrală şi de Est că primii 40 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania vor fi daţi în folosinţă la finele anului 2009, iar asta doar în cazul în care vor fi asigurate sumele necesare pentru plata constructorului. În altă ordine de idei, CNADNR intenţionează să organizeze noi licitaţii pentru înlocuirea constructorului “buclucaş”. Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat că “la Autostrada Transilvania putem avea alţi constructori decât Bechtel”, în condiţiile în care Comisia Europeană va aproba Coridorul PanEuropean de transport pe axa
Nord – Sud, traseul acestuia pe teritoriul României devenind eligibil pentru finanţare din fonduri europene.

Gazeta de Cluj a stat de vorbă cu candidaţii clujeni la Parlamentul României pentru a afla care sunt promisiunile de rezolvare a acestora vizavi de proiectul autostrăzii Transilvania, în cazul în care vor câştiga alegerile din 30 noiembrie. Menţionăm că articolul a fost redactat înainte de consumarea alegerilor.

Candidatul UDMR din colegiul nr. patru deputaţi, Boros Janos, consideră că firma americană ar trebui sprijinită de către Guvern, iar banii pentru lucrări ar trebui alocaţi din timp pentru ca firma constructoare să aibă continuitate în muncă.
“Eu cred că Bechtel ar trebui să aibă o siguranţă de plată a banilor pentru lucrările efectuate şi verificate, bineînţeles. Dacă un antreprenor nu poate să-şi plătească oamenii, ritmul de execuţie scade. De asemenea, partea de control trebuie să fie foarte serioasă, iar calitatea lucrărilor trebuie verificată atent. Sunt de accord şi cu o revizuire a contractului, dar asta trebuie să se facă fără ca lucrările să înceteze, cum s-a întâmplat în urmă cu patru ani”, a declarat Boros.

Mircia Giurgiu- candidatul PD-L pentru un nou mandat de deputat în colegiul nr. 1- este de părere că Guvernul trebuie presat prin strângerea de semnături de la toţi parlamentarii judeţului şi nu numai pentru ca acesta să plătească datoriile faţă de Bechtel,iar, astfel, firma să continue lucrările într-un ritm mai alert.

“O sa fac exact ce am făcut şi acum trei ani, adică o să strâng o listă cu semnăturile tuturor parlamentarilor din zonă pentru a face presiuni asupra Guvernului. Aşa s-au început şi în trecut lucrările, dar continuarea a lăsat de aşteptat. Dacă PD-L va câştiga alegerile, nu va fi nici un fel de problemă în acest sens,în caz contrar,  soluţia cea mai bună este lista cu semnături, la care pot participa şi parlamentari din alte judeţe, pentru că avem nevoie de autostrăzi în toată ţara”, a explicat Giurgiu.

Candidatul PNL la funcţia de senator în colegiul nr. trei, Marius Nicoară, a declarat că vinovată pentru problemele pe care le întâmpină construcţia Autostrăzii Transilvania este firma Bechtel. Acesta susţine că au existat bani pentru proiectul de infrastructură, dar cei de la Bechtel nu au muncit corespunzător. Prin urmare, acesta se angajează să facă lobby pe lângă Ministerul Transporturilor pentru a urgenta lucrările la cel mai mare proiect de infrastructură din Europa.

“Voi face lobby pe lângă Ministerul Transporturilor pentru ca lucrările la Autostrada Transilvania să fie urgentate. Bani pentru acest proiect au existat, dar Bechtel nu şi-a făcut treaba. Voi face lobby pentru ca cei din Ministerul Transporturilor  să-i strângă mai tare cu uşa pe cei de la Bechtel pentru ca aceştia să muncească aşa cum ar trebui”, a afirmat Nicoară.

Vasile Puşcaş, candidatul PSD în colegiul nr. 3 senatori, consideră importantă monitorizarea calendarului şi a angajamentelor fiecăruia dintre partenerii la construcţia autostrăzii.

“În primul rând, aş propune monitorizarea calendarului şi a angajamentelor fiecăruia dintre partenerii la această contrucţie, pentru că văd că în ultima vreme autoritatea, care ar trebui să se ocupe de construcţia autostrăzii, se ocupă de imobiliare. Angajatorul şi constructorul ar trebui să urmeze un calendar pentru perioada care a mai rămas până la finalizarea construcţiei, iar cei care ar fi trebuit să supravegheze construcţia ar trebui aduşi în faţa justiţiei”, a declarat Puşcaş.

Adina Fartuşnic
Scorul actual:
3.0/5 Stele. (47 voturi)



Imagini:


Autostrada_transilvania__101__thumb Marius_nicoara_thumb Mircia_giurgiu_thumb Boros_j_011_thumb Vasile_puscas__1__thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj Guvern



Articol vizualizat de 862 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia