Ediţia a treia a Târgului de Locuinţe, la Cluj

Condominium_10_top

La Polus Center a avut loc între 30 octombrie şi 2 noiembrie, cea de a şasea ediţie a Târgului Internaţional de Apartamente Condominium. Acesta este cel de al treilea eveniment de acest tip desfăşurat la Cluj-Napoca. Până la această ediţie, Târgul s-a bucurat de un real succes, numărul vizitatorilor şi al contractelor încheiate fiind surpinzător şi pentru organizatori. În ciuda crizei imobiliare, organizatorii se aşteaptă ca evenimentele să se desfăşoare în parametrii normali.

Potrivit comunicatului oficial al organizatorilot „cea de-a 3-a ediţie în oraşul de pe Someş, a doua din acest an, are loc într-un moment în care piaţa imobiliară românească traversează o perioadă de maturizare, de reaşezare a diverselor sale segmente. După ce în ultimii ani, dezvoltarea explozivă a acestei pieţe s-a transformat într-un adevărat fenomen, recunoscut ca atare în întreaga lume, sfârşitul lui 2008, deşi marcat de incertitudine, dă speranţe pentru o dezvoltare pe baze solide, la standarde europene, a pieţei”.

Participări de marcă

Condominium Expo este singurul târg de apartamente din România. Evenimentul continuă tradiţia de a prezenta cele mai noi şi mai reprezentative proiecte din Cluj, dar şi propuneri de apartamente de vacanţă în Spania, în Costa del Sol şi în Tenerife, asa cum a obisnuit deja publicul vizitator.

Vor fi prezentate peste 30 de proiecte imobiliare, care includ mai mult de 6.000 de apartamente noi, astfel încât toţi cei interesaţi de achiziţii imobiliare, fie pentru a se muta, fie pentru investiţie, să poată face alegerea optimă. Preţul apartamentelor expuse variază între 500 euro/mp şi 1400euro/mp. În această ediţie, Condominium Expo Cluj-Napoca prezintă publicului în premieră absolută, 4 proiecte rezidenţiale, printre acestea şi proiectul Greenside Residence al partenerului oficial, Grupo Lar.Valoarea la care se ridică investiţiile proiectelor din România prezente în târg, depăşeşte 180 de milioane de euro, iar cele din străinătate, 300 de milioane de euro.

Felicia Iordache, mananging partener Plus Media, a declarat pentru Gazeta de Cluj “la târg participă 30 de firme, iar multe dintre acestea vor propune oferte speciale, reduceri de preţuri, pentru a atrage cât mai mulţi cumpărători”. Aceasta a mai afirmat că, în continuare cele mai multe apartamente propuse spre vânzare, sunt din comuna Floreşti, dar există şi proiecte noi, din alte zone ale Clujului, menite să le ofere vizitatorilor alternative tentante.

Aceasta a mai menţionat că, în acest an, ofertele din străinătate, care, evident sunt apreciate la o valoare cu mult mai mare decât cea a investiţiilor autohtone prezentate la târg, sunt cu mult mai accesibile decât la ediţiile precedente.
Anul 2008, aduce pentru Târgul Internaţional de Apartamente Condominium o serie de noutăţi. Una dintre cele mai importante este parteneriatul de imagine cu două târguri europene de renume, REAL Vienna şi Istanbul REstate. În opinia organizatorilor, acesta “este un semn de recunoaştere internaţionala pentru evenimentul pe care îl organizăm, semn că şi Condominium s-a maturizat şi tinde spre standardul european în domeniu”. O altă noutate, de asemenea foarte importantă, este organizarea, începând cu acest an, a două ediţii zonale ale târgului pe an, la Cluj-Napoca, atât primăvara, cât şi toamna.

Situaţia nu e chiar atât de neagră

În ciuda veştilor nu tocmai bune de pe piaţa imobiliară, organizatorii evenimentului consideră că târgul se va putea bucura de un real succe. Felicia Iordache a declarat că, în ciuda crizei, evenimentul de la Bucureşti s-a desfăşurat fără probleme şi că nu au fost resimţite efectele acesteia.

Totuşi, “investitorii şi-au schimbat strategiile, şi au făcut anumite planuri pentru a reuşi să convingă cu această ocazie” a completat aceasta.
Ea a completat spunând că, în ultimele luni, “ evenimentele expoziţionale nu au înregistrat schimbări majore din cauza problemelor din domeniul imobiliar, ceea ce a afectat mai mult nivelul tranzacţionărilor au fost schimbările survenite în aria creditărilor, dar se speră că totul va reveni la normal în următoarea perioadă”.

Ligia Popa

Scorul actual:
3.1/5 Stele. (44 voturi)



Imagini:


Condominium_10_thumb Condominium_2_thumb Condominium_3_thumb Condominium_4_thumb Condominium_5_thumb Condominium_6_thumb Condominium_7_thumb Condominium_8_thumb Condominium_9_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Cluj



Articol vizualizat de 888 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia