Despre europarlamentari si referendum

5_top

Rezultatele europarlamentarelor nu au reprezentat o surpriza iesita din comun, mai putin scaderea audientei PRM sub pragul electoral de 5% si bunul rezultat obtinut de PLD. Sa discutam despre principalii protagonisti.



Partidul Democrat a obtinut rezultatul scontat din considerente de toata lumea cunoscute. A avut ministri buni în perioada cât a facut parte din primul cabinet Tariceanu, se bucura continuu de sprijinul constant al presedintelui Basescu si, nu în ultimul rând, are un presedinte de partid care este si un primar remarcabil, Emil Boc. Cine a vizitat orasul nostru în 2004 si-l revede la sfârsitul acestui an nu-l mai recunoaste. Sunt impresiile pe care mi le-a comunicat o prietena ce s-a stabilit la Chicago, mentionând ca schimbarile în bine sunt vizibile aproape peste tot, si nu pot decât sa o confirm. Este adevarat ca impactul activitatii domnului Boc este mai evident în Cluj si în zona limitrofa, dar nu se limiteaza aici. Cu tot succesul partidului majoritar, în cazul caderii Guvernului, si având sprijinul PLD si eventual UDMR, nu vad cum ar putea obtine o majoritate parlamentara confortabila, în lipsa unor alegeri anticipate.



Partidul Social Democrat, desi Mircea Geoana s-a declarat multumit de rezultatele obtinute, cu siguranta nu va fi scutit de framântari interne, care l-ar putea costa postul pe actualul presedinte. Prognozele domnului Geoana ca viitorul congres al partidului va avea loc în 2010, deci la termen, sunt cel putin optimiste. Nu se mai poate pretinde unui partid democrat o deplina unitate, o „unitate de monolit” sau „o deplina unanimitate”, cum caracterizau Gheorghiu Dej si Ceausescu fostul PCR, dar împartirea partidului în doua sau trei grupari, care nu se suporta deloc, nu dau mari sperante în redresarea celui care a fost „cel mai mare partid”.



Partidul National Liberal, dupa câte încercari a avut parte, atât externe, (vezi Presedintele) cât si interne, ministrii dati la televizor, având pe masa plicuri, iar altii stersi sau gafeuri, precum si eroziunii inevitabile dupa ce a fost la putere timp de trei ani, au obtinut un procent acceptabil. În plus, trimitem în Parlamentul european cel putin doua persoane remarcabile; ma gândesc la Daniel Daianu si Renate Weber.



Partidul Liberal Democrat s-a bazat pe popularitatea lui Stolojan si Flutur si a câstigat. Cred în mersul ascendent al partidului si dupa europarlamentare. Viitoarele alegeri în Parlamentul României vor demonstra ca am avut dreptate.



Uniunea Democrata a Maghiarilor din România, ca întotdeauna, s-a bazat pe disciplina electoratului maghiar. Profetiile sau, mai exact, dorintele colegilor de la „Ziua de Cluj” nu s-au confirmat. Nu este rau ca un procent semnificativ din electoratul tarii sa aiba reprezentare si la Bruxelles si Strasbourg, sediile Parlamentului european. Daca nu ar fi fost în competitie si Tokes, procentul UDMR ar fi fost mai bun. În consecinta, reprosul adus de Marko Bella (cu camasa alba, cravata rosie si fular verde) episcopului protestant sunt justificate. Pe de alta parte, stridentele extremiste nu sunt agreate în instantele europene, deci nu-i prevad candidatului independent o audienta iesita din comun. Sintagma „stat national si unitar” nu se apara cu accese de panica si isterie, ci facându-ne temele mai bine.



Partidul lui Becali a ratat la mustata trecerea pragului electoral si are sanse ca în 2008 sa-l depaseasca. Depinde, asa cum am mai spus, si de evolutia echipei Steaua.



Cât priveste Partidul România Mare, nimeni si nimic nu-l poate opri din mersul descendent, chiar daca se lupta – printre altii – si cu domnul ambasador Taubman. Am fost convins ca Vadim va reveni asupra demisiei din Parlament, dar a asteptat sa fie rugat de colegi, ca sa nu-i scoata de pe coridoarele Parlamentului. Cele întâmplate îmi aduc aminte de presedintele egiptean Nasser, care dupa ce a fost învins în 1967, în „razboiul de sase zile”, a demisionat. Concetatenii isterizati au plâns pe strazi, iar Raisul de la Cairo a hotarât sa renunte la demisie si sa se mentina pe post. De fapt, C.V. Tudor a mai dat multe comunicate fanteziste: în Muntii Carpati sunt tabere de teroristi maghiari, armata ungara este gata sa ocupe vestul tarii, etc. Au început sa nu-l mai bage în seama nici propriile lui creatii, ca doamna Buruiana, exclusa recent din PRM.



Partidul Conservator si celelalte partide de sub prag îsi au locul pe care l-au prefigurat sondajele de opinie. Domnii Voiculescu si Guse au si renuntat la functiile de presedinte.



Sa nu uitam ca, o data cu alegerile europarlamentarilor, a avut loc si referendumul propus de Presedinte cu privire la sistemul de vot, care a fost invalidat din lipsa interesului manifestat de alegatori, consecinta a interminabilului razboi dintre cele doua palate.



Asa cum am mai scris, nu era nici o sansa ca referendumul asupra votului sa aduca la urne jumatate din corpul electoral. Ma mir ca un om politic experimentat, cum este Presedintele sa nu fi luat în considerare acest aspect. Cert este faptul ca 4 milioane de cetateni au dorit varianta de vot propusa de Basescu. (Exista o alta varianta pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea, care nu este deloc neconstitutionala). Probabil ca se va realiza un compromis între PD, PLD si PSD în ceea ce priveste modificarea legii electorale. Cum nu exista prietenii permanente, ci numai interese durabile, la fel de adevarat se prezinta lucrurile si cu animozitatile partinice.



Cluj-Napoca, 30 noiembrie 2007

Adian Man
Scorul actual:
3.1/5 Stele. (43 voturi)



Imagini:


5_thumb




Alte articole pe aceeaşi temă


Tag-uri

Alin Tise



Articol vizualizat de 572 ori



Comentarii

Nici un comentariu nu a fost postat încă.


Vrei să laşi un comentariu?



Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Înapoi
Reportaje video
Video

VEZI protestele de la Cluj-Napoca

Video

Violentele de la Bucuresti

Video

Trei barbati cu muschi

Gazeta întreabă

Cine va castiga presedintia Consiliului Judetean Cluj?


Romeo Couti -IND.
Horea Uioreanu - USL
Alin Tise- PDL
Laszlo Attila - UDMR
Ioan Rus -IND.
Vreau să văd rezultatele
Caută în gazetă



Abonare la RSS feed
Rss
Fata săptămânii
Simona_mini

ALL MODELS - Simona

  • Nume: Simona
  • Anul naşterii: 1986
  • Înălţime: 166 cm
  • Greutate: 50 kg
  • Bust/Talie/Şolduri: 86-64-90
ABONEAZĂ-TE la Gazeta de Cluj


Cu doar 4 RON pe lună (taxe de difuzare incluse) vei primi cele mai bune investigaţii jurnalistice chiar la tine acasa, în fiecare sâmbătă.


Nume complet
Adresă completă
Număr telefon
1 lună   4 RON
3 luni   12 RON
6 lună   24 RON
12 luni   48 RON

Banner_300x115_side1
Pensiune_side4
125x125_varianta_1_side5
Nextgen_banner_side3
Banner_studium_150x150_side6

Cele mai abordate teme:

Cluj Romania Guvern PDL Alin Tise International Investigatii Sorin Apostu Comunicat oficial al DNA in cazul Apostu raed arafat deltamed demisie inflatie 2011 kim jung un china eutanasierea cainilor comunitari comert online DIICOT Cluj Gansca Rasdaq Hrudei DNA Marius Morar Laura Oprean Leontiuc Basescu CSM Horatiu Dumbrava SRI procurori Biserica Romana Unita cu Roma PF Lucian Muresan SUA Hugo Chavez crematoriu protest Ladislau Ritli Traian Basescu legea sanatatii Iulius Mall emil boc sorin orpescu proteste capitala cezar preda coalitie burse europene ritli ladislau industria auto dacia mario draghi banca centrala europeana banca mondiala o noua criza financiara victor ponta presedinetele avas tribunalul bucuresti fetita romanca furt franta kodak faliment traian igas proteste FMI jaf in unirii Volksbank raspunderea magistratilor Garbovan aeroportul Cluj Consiliul Judetean drumuri judetene hackeri anonymous presa internationala Aziz Dweik hamas CODEC radare fixe Sorin Ovidiu Vantu politia rutiera Consiliul Local Rekkers Banca Transilvania taxa auto Laszlo Borbely moody's rating romania marian vanghelie crin antonescu washington moscova s&p rating banci proteste cadre militare piata victoriei revolutie egipt hosni mubarak zona ue economie zoboruri low cost wizz air johannes kahn vizita bucuresti al qaida terorism emil hossu biografie compania apa Aries Penitenciarul Gherla Ioan Ursut Jaf la BT Mitropolia Clujului IPS Andreicut Mitropolia Ardealului IPS Streza Udrea Agentia de Cadastru MAI centura valcele apahida Pantelimon DRDP Cluj Mircea Pop strandul municipal Timoc Serbia nicolae ceausescu comemorare iulia timosenko anders rasmunssen scutul antiracheta ninsoare tancuri Toma Rus afaceri imobiliare Mircea Hrudei patricia couti ubb cutremur peru angela merkel zona euro summit anticriza grecia ion tiriac cirza aconomica protest mineri facebook oferta publica initiala Radu Bica ACTA cenzură Parlamentul European Daciana Sarbu UBB Cluj Bagiu Bojita U Cluj condamnare CTATU UMF Cluj Consiliul Judetean Cluj Cluj Arena Transferoviar Calin Mitica Cristi Burci Curtea de Apel Cluj prim procuror selgross TVR interviu cristea sandu editorial adrian man cabinet ungureanu proteste grecia greva generala papa benedict exorcizare ecaterina andronescu psd bucuresti pakistan drona rick santorum castigator colorado hacker clujean nasa israel iran rusia barack obama financial times decoratii Securitate despagubiri Calatele Tribunalul Cluj Radu Golban datoria Germaniei Marius Cataniciu Afacerea Patinoarul ICCJ plagiat Siria revolutie Calin Stoia